Guvernul Siegfried Mureșan a primit 182 voturi pentru, sub cele 233 necesare pentru învestire, miercuri, 30 septembrie, în plenul reunit al parlamentului României. În sală s-au aflat parlamentarii PSD, pentru a fi atins cvorumul necesar pentru ca ședința să nu fie amânată, care au spus însă din bănci “prezent, nu votez”. Liderul grupului PSD din Camera Deputaților, parlamentarul vâlcean Ștefan Ovidiu Popa, consideră că vremea experimentelor și jocurilor de orice fel a trecut. Țara se află într-o situație dramatică și are nevoie urgent de un guvern legitim.
“«Vizita» lui Siegfried Mureșan în Parlament s-a încheiat! Reciclarea guvernării Bolojan a eșuat lamentabil, spre binele românilor. PSD nu putea vota un program care le cere românilor să plătească mai mult, să trăiască mai prost și să aștepte cuminți până «când situația o va permite». Mureșan a venit să ceară puterea pentru a continua exact politica ce a sufocat economia.
Bilanțul bolojenismului se vede în frigiderul românului și pe ușa firmei închise. Am ajuns să trăim într-o țară în care pensionarii renunță la medicamente ca să cumpere alimente sau taie din hrană ca să își poată lua tratamentul. Avem familii îngropate în facturi, afaceri împinse spre faliment, angajați trimiși în șomaj. Au distrus puterea de cumpărare, au sufocat consumul și au împovărat firmele, apoi au cerut aplauze pentru «responsabilitate”. Câtă competență îți trebuie să distrugi sursele de venit ale unei țări și să pretinzi că îi repari bugetul?
România are nevoie urgent de un guvern care să redreseze economia, să stingă tensiunile sociale și să ofere antreprenorilor stabilitate, predictibilitate și condiții să creeze locuri de muncă. Are nevoie, în aceeași măsură, de protecție pentru cei vulnerabili și de solidaritate socială dublată de măsuri concrete.
Țara nu mai poate fi condusă de oameni pentru care foamea este disciplină bugetară, iar falimentul este reformă”, a precizat deputatul Ștefan Ovidiu Popa.






































