Marți, 29 septembrie, municipiul Râmnicu Vâlcea a fost reprezentat la nivel oficial la recepția organizată cu ocazia celei de-a 77-a aniversări a fondării Republicii Populare Chineze. VIDEO AICI! La evenimentul desfășurat la Ambasada Republicii Populare Chineze în România, administrația publică locală a fost reprezentată de administratorul public al municipiului, Andreea Iordache, în urma invitației oficiale adresate de Excelența Sa, domnul Ambasador Chen Feng.
Prezența Râmnicului Vâlcea la această recepție diplomatică subliniază direcția asumată de municipalitate de a menține un dialog deschis, bazat pe respect reciproc și pe înțelegere multiculturală. Participarea la astfel de evenimente de anvergură internațională reconfirmă statutul orașului ca partener de dialog responsabil și interesat de consolidarea relațiilor de cooperare.
În contextul actual al relațiilor internaționale, administrația locală își reafirmă deschiderea către identificarea de noi oportunități de colaborare în plan cultural, economic și educațional, în beneficiul comunității locale.
Cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Populare Chineze, care va fi marcată oficial la 1 octombrie, municipiul Râmnicu Vâlcea transmite sincere felicitări poporului chinez și urări de prosperitate.
* Primăria Râmnicu Vâlcea – Biroul de presă






































