PSD propune un Acord Național pe doi ani care să întoarcă guvernarea cu fața către cetățeni! Reindustrializare, combaterea marii evaziuni, colectare și salarii corecte

0
40

La început de nouă sesiune parlamentară, dar și la final de implementare a PNRR, Ștefan Ovidiu Popa, liderul Grupului PSD din Camera Deputaților, anunță că partidul pe care îl reprezintă propune un pact politic național pentru următorii doi ani cu scopul de a întoarce conducerea țării cu fața către prioritățile reale ale României și ale cetățenilor ei.

“România nu mai are timp de pierdut cu orgolii politice, improvizații și jumătăți de măsură! PSD propune un Acord Național pentru următorii doi ani, construit în jurul a 10 priorități care trebuie asumate de viitorul Guvern:
• Energie sigură, prin investiții în producție, rețele și capacități de stocare;
• Întărirea securității și dezvoltarea industriei naționale de apărare;
• Reindustrializare și susținerea producției românești;
• Combaterea marii evaziuni și colectare corectă, înaintea oricăror taxe noi;
• Reducerea birocrației și servicii publice mai rapide;
• Salarii corecte și sprijin real pentru familii;
• Școli mai bune și servicii medicale pe care oamenii să se poată baza;
• Investiții în agricultură, irigații și procesarea în România a producției agricole;
• Finalizarea autostrăzilor, căilor ferate, spitalelor, școlilor și marilor proiecte strategice;
• Apărarea fermă a interesului național în Uniunea Europeană și NATO.

Nu mai putem măsura guvernarea în promisiuni, strategii și proiecte anunțate, ci în ceea ce se schimbă concret în viața oamenilor. Cele 10 priorități sunt deschise dialogului cu întreaga societate, pentru că România are nevoie mai întâi de o majoritate socială care să susțină aceste obiective și apoi de majoritatea parlamentară necesară unui nou Guvern. Zece angajamente, o singură miză: o țară care produce, își apără interesele și le oferă românilor siguranță și o viață mai bună”, a explicat parlamentarul vâlcean.

Reconfirmat lider de grup al deputaților PSD

“Noua sesiune parlamentară începe, pentru mine, cu un gest de încredere pentru care sunt recunoscător! Le mulțumesc colegilor pentru reconfirmarea mea în funcția de lider al Grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaților, precum și colegilor din Consiliul Politic Național pentru încrederea acordată. Mulțumesc, în mod special, președintelui PSD și al Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, și președintelui PSD Vâlcea și al Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, pentru susținerea constantă. Voi continua să fiu un adept al dialogului, al bunei colaborări și al respectului între colegi! Cred în forța unei echipe unite, în care știm să ne ascultăm și să construim împreună. Avem în față o sesiune parlamentară importantă și sunt convins că, prin muncă și perseverență, vom putea răspunde așteptărilor celor pe care îi reprezentăm”, a mai declarat Ștefan Ovidiu Popa.

LĂSAȚI UN MESAJ