Centura Horezu e gata de șantier, dar fără bani. Proiectul riscă să fie pierdut

0
28

Deși licitația pentru proiectare și execuție a fost finalizată încă de anul trecut și toate contestațiile au fost câștigate, lucrările nu pot începe. Motivul: contractul de finanțare nu a fost semnat. Primarul Nicolae Sărdărescu avertizează că 11 septembrie 2026 este termenul limită. Atunci expiră clauza suspensivă de 12 luni din licitație. Dacă până atunci nu se dă ordinul de începere, Horezu pierde proiectul, licitația și banii deja cheltuiți pe documentații.

Investiție de 33 de milioane de euro. Varianta ocolitoare are 3,7 km și ar urma să scoată traficul greu din centrul orașului. Valoarea estimată: 166,89 milioane lei fără TVA, circa 33 milioane euro. Proiectul a fost depus pe Programul Transport 2021-2027, componenta de centuri ocolitoare regionale. Primăria și-a asumat deja cofinanțarea. Finanțarea ar urma să vină din fonduri europene + buget de stat prin Ministerul Transporturilor + contribuția locală.

“Suntem într-o cumpănă fantastică. Am muncit, am finalizat licitația cu clauză suspensivă și am câștigat contestațiile. Așteptăm de aproape un an semnarea contractului de finanțare. Dacă până la 11 septembrie 2026 nu dăm ordinul de începere a lucrărilor, pierdem proiectul, licitația și banii cheltuiți până acum pentru documentații și consultanță”, spune primarul din Horezu, pentru Impact Real.

Cum va arăta centura

Traseu pe la sudul orașului, cu plecare din DN 67 (vest Horezu), unde se va face un sens giratoriu. Principalele lucrări:
• sens giratoriu la intrare în traseu;
• pasaj peste DC 139;
• viaduct peste râul Luncavăț și DN 65C;
• intersecție giratorie cu DJ 669 și revenire în DN 67

Durată estimată: 3 luni proiectare + 24 luni execuție.
Efectul așteptat: mai puțin trafic greu, timp de deplasare redus și scăderea poluării și zgomotului în oraș.
Deocamdată, totul depinde de o singură semnătură.

*Sursa foto: Impact Real

LĂSAȚI UN MESAJ