Au salvat un copil de 6 ani. Doi polițiști din Vâlcea, onorați cu cea mai înaltă distincție a MAI

0
52

Moment de recunoaștere la cel mai înalt nivel pentru Poliția Vâlceană. Doi polițiști, agenții Cimpoeru Ionuț Daniel și Matei Ionuț Alexandru, din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea au fost distinși cu Emblema de Onoare a Ministerului Afacerilor Interne, cu prilejul Zilei MAI, sărbătorită joi,16 iulie.

Distincția, considerată cea mai importantă din cadrul MAI și acordată angajaților care s-au evidențiat prin modul în care și-au îndeplinit atribuțiile sau au săvârșit acte de eroism, a fost înmânată de viceprim-ministrul și ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.

Cei doi laureați sunt agent Ionuț Daniel Cimpoeru și agent Ionuț Alexandru Matei. Potrivit IPJ Vâlcea, cei doi au fost recompensați pentru intervenția promptă prin care au salvat viața unui copil de 6 ani aflat în pericol. Gestul lor a fost apreciat drept un exemplu de profesionalism, curaj și devotament față de misiunea de protejare a vieții și siguranței cetățenilor.

“Această distincție reprezintă o recunoaștere a profesionalismului, curajului și implicării de care au dat dovadă în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, precum și a devotamentului lor față de misiunea de protejare a vieții și siguranței cetățenilor”, se arată în comunicatul Inspectoratului.

Conducerea IPJ Vâlcea i-a felicitate public pe cei doi colegi, mulțumindu-le pentru modul în care reprezintă, zi de zi, cu onoare și responsabilitate, Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea și Poliția Română.

Emblema de Onoare a MAI se acordă anual, pe 16 iulie, doar unui număr restrâns de angajați din structurile Poliției Române, Jandarmeriei, ISU și Poliției de Frontieră care au avut contribuții excepționale.

LĂSAȚI UN MESAJ