Constantin Rădulescu: Voi susține formarea cât mai rapidă a unui Guvern cu puteri depline! Statul îi omoară pe cei din mediul privat!

0
109

Președintele Consiliului Județean Vâlcea a adoptat o atitudine moderată sau, dacă preferați, precaută, din punct de vedere politic în privința Guvernului Bolojan, chiar și după acesta a fost demis de Parlament în urma moțiunii de cenzură inițiată de PSD și AUR. Totuși, răbdarea are și ea o limită și liderul PSD Vâlcea a recunoscut, în conferința de presă susținută joi, 28 mai, ceea ce noi atragem atenția încă din decembrie 2025: Executivul a refuzat sau a amânat luni de zile plăți imense către firmele care au executat lucrări publice asumate și finanțate guvernamental, european, chiar și prin PNRR!

“Nu vorbesc acum în calitate de lider național, deși sunt vicepreședinte al Partidului Social Democrat, dar este o situație foarte grea și complicată, din care Partidul Social Democrat își dorește să se iasă cât mai rapid. Administrația din România suferă enorm. Sunt constructorii neplătiți pe PNRR pentru că nu se procesează cereri. Avem restanțe inclusiv la nivelul județului Vâlcea, nu doar în localități, foarte mari sunt la acele centre de aport voluntar (de colectare a deșeurilor – n.r.). Drumuri, centre de aport voluntar, spitale… Nu s-a mai procesat nicio cerere de plată!

Nu ai cu cine să vorbești la guvern. Pe o parte îmi spui să fac absorbție de fonduri europene, pe altă parte nu decontezi facturile și constructorii au muncit luni de zile pe banii lor. Statul îi omoară pe cei din mediul privat astăzi, pentru că vin constructori, se înscriu la licitație și nu sunt plătiți pentru că nu sunt procesate cererile. Este revoltător! La centrele de aport voluntar, care sunt prinse în strategia pe salubrizare, n-au venit containerele. Trebuiau să fie de mult timp livrate. Sunt întârzieri de optzeci și ceva de miliarde de lei vechi doar la unul dintre obiective. Cât să mai lucreze și oamenii ăștia fără bani? Am făcut adresă către minister. Sper să ne răspundă cât mai curând și să deblocăm această situație.

Pe drumuri, la fel! Merge foarte greu decontarea. Vorbesc de lucrări executate în proiecte cu fonduri europene! Nu se face treabă la nivel guvernamental și se omoară țara efectiv. Cei care au câștigat licitații pe fonduri europene nu sunt plătiți și nu vor mai putea continua lucrările.

Mergea strună. Pe fonduri europene nu te joci. Dacă nu depui situația corectă la liniuță nu se plătește nimic. Am depus situațiile să fie validate și așa mai departe. Se întârzie, nu se procesează. (La Spitalul Județean de Urgență -n.r.) ne apropiem cu blocul operator să fie gata. Sunt întârzieri uriașe la plată. Puneți-vă în pielea constructorilor care lucrează pe banii lor și nu sunt plătiți după ce au câștigat licitația. Este o ticăloșie din partea Guvernului, care nu validează cererile trimise de către primării și consilii județene.

În calitate de vicepreședinte al PSD, voi susține formarea cât mai rapidă a unui Guvern cu puteri depline, pentru că trebuie deblocată țara. Punct”, a declarat apăsat, Constantin Rădulescu.

LĂSAȚI UN MESAJ