Marți, 19 mai, reprezentanții USR nu au fost de acord cu introducerea pe ordinea de zi a ședinței Comisiei pentru Învățământ a proiectului de lege L219/2026 privind reducerea normei didactice cu două ore pe săptămână pentru cadrele didactice cu peste 25 de ani vechime și gradul didactic I pe ordinea de zi. Senatoarea Andra Bică a anunțat, încă din februarie a.c., și prin intermediul publicației “Vâlcea Info”, că inițiativa legislativă i-a aparținut PSD, în principal. Până la urmă, amendamentul a fost adoptat cu unanimitate. Senatul este for decizional pe acest domeniu. Proiectul de lege va primi un raport de adoptare și va fi trimis în plenul aceleiași Camere pentru dezbatere finală.
“Astăzi, la propunerea PSD, ordinea de zi a Comisiei pentru învățământ din Senat a fost suplimentată cu dezbaterea proiectului de lege L219/2026 privind reducerea normei didactice cu 2 ore pe săptămână pentru cadrele didactice cu peste 25 de ani vechime și gradul didactic I.
Nu a fost un demers simplu. Reprezentanții USR nu au fost de acord cu introducerea proiectului pe ordinea de zi, deși vorbim despre o măsură de respect pentru profesorii care au dedicat zeci de ani educației românești. Amendamentul prevede clar că reducerea normei se aplică fără afectarea drepturilor salariale și că poate fi acordată inclusiv cadrelor didactice care desfășoară activități suplimentare în sistemul educațional, conform metodologiei Ministerului Educației.
În final, proiectul a fost susținut și votat în unanimitate în comisie. Profesorii cu peste 25 de ani la catedră nu cer privilegii. Cer respect, echilibru și recunoașterea unei munci făcute cu seriozitate și sacrificii, generație după generație. Voi susține întotdeauna măsurile care îi protejează pe cei care au ținut și țin în continuare școala românească în picioare”, a declarat Andra Bică.

*
Reprezentanții USR s-au prevalat strict de argumente contabile, în principal că orele eliberate vor trebui acoperite fie de noi profesori, fie prin plata cu ora pentru personalul existent, iar impactul bugetar ar urma să fie nesustenabil. Au uitat că și plata cu ora a fost diminuată până la ridicol de ministrul David (înlocuit din funcție în ianuarie 2026 în urma demisiei) numit la Educație, și cu susținerea lor, de același Premier (în prezent demis de Parlament) Ilie Bolojan. Ceea ce a golit practic catedre întregi în special în învățământul dual, unul la care se dorește insistent să se revină pe fondul lipsei acute de forță de muncă aptă și calificată.
Efortul financiar, o investiție directă în creșterea calității, nu o simplă cheltuială
Guvernul a estimat un impact financiar de aproximativ 1 miliard de lei pentru aplicarea proiectului de lege L219/2026. În România, numărul total estimat de profesori care ar îndeplini cumulativ cele două condiții (peste 25 de ani vechime și gradul didactic I) se situează în jurul a 40.000 – 50.000 de cadre didactice, adică o pondere semnificativă, dew aproximativ 20% – 25% din totalul personalului didactic activ în sistemul de învățământ preuniversitar de stat.
Inițiatorii apără proiectul legislativ susținând că orele reduse din norma de predare la clasă nu reprezintă timp pierdut, ci vor fi reconvertite în interiorul școlilor. Profesorii cu experiență ar urma să folosească acest timp pentru activități remediale cu elevii care întâmpină dificultăți de învățare, pregătire suplimentară pentru examenele naționale (Evaluarea Națională și Bacalaureat), grupuri de excelență și dezvoltarea cercurilor pe diferite domenii academice. Din acest punct de vedere, inițiatorii consideră efortul financiar o investiție directă în creșterea calității actului medical și educațional, nu o simplă cheltuială.
În textul explicativ se menționează că măsura aduce echitate în sistem după ce modificările legislative anterioare (precum cele aduse prin Legea nr. 141/2025) au modificat structura normelor didactice. Inițiatorii consideră că menținerea unei norme de predare ridicate pentru profesorii de top, aflați aproape de finalul carierei, generează costuri indirecte prin concedii medicale, epuizare profesională (burnout) și pensionări anticipate.
*În fotografia din deschidere, reprezentanții USR și PNL din Comisia pentru Învățământ a Senatului.






































