Deprecierea leului în raport cu euro! Guvernul Bolojan a vulnerabilizat economia. Și economia nu iartă!

0
19

În perioada aprilie-iulie este o cerere imensă de euro, o situație care se repetă în fiecare an de mult timp, deci se devalorizează leul. Problema e că acum ne-a prins într-un dezastru economico-financiar rezultat din măsurile Guvernului Bolojan. E un adevăr factual, demonstrabil la virgulă cu date financiare, nu o exagerare! La fondul acestei probleme adăugați și șase luni consecutive (decembrie-mai) de inflație 9-10%, adică enormă (deja de la 5% e mult)! Altfel, evenimentele politice au o influență foarte mică în comparație cu factorii economici. Pentru că subiectul este folosit cu exagerată lipsă de discernământ de apărătorii premierului demis de Parlament, în urma moțiunii de cenzură de marți, 5 mai a.c, prezentăm o foarte scurtă explicație economică, pe înțeles cât mai larg.

În mare, situația de fond constă în faptul că:
• nu mai sunt mari încasări în euro de la Diaspora;
• Guvrenul Bolojan a speriat încă din 2025 capitalul străin și a continuat și în primul trimestru din 2026, nu prea mai vin noi multinaționale, ba unele își reduc drastic activitatea în România încă de la sfârșitul anului 2025;
• sunt tot mai mulți angajați din Asia care își schimbă și ei salariile în euro și le trimit în țările lor;
• românii merg în număr mare în vacanțe în afara țării, deci schimbă lei în euro pentru a-i cheltui în țările destinație, pentru că așa este mai ieftin;

La toate cele de mai sus, se adaugă o situație aparent banală, dar despre care influencerii lui pește prăjit nu scot o vorbuliță. Unii pentru că habar nu au de ea, alții pentru că sunt ticăloși, cu agende ascunse.

• Până la 31 martie, orice firma trebuie sa depună bilanțul pe anul trecut, după care acționarii își extrag dividendele. Cei români plătesc impozitul pe dividende în România, cei străini în țările lor. Acționarii străini vând dividendele brute din lei în euro și transfera euro în țara lor.
• Exportatorii trebuie să schimbe euro în lei ca sa își continue activitățile, plățile pe teritoriul României făcându-se în lei. Exportatorii licitează un curs cât mai bun pentru ei, logic, adică urmăresc să obțină cât mai mulți lei pentru un euro.
• Dacă tu ca țară imporți (mărfuri și servicii) mai mult decât exporți, ai o balanță comercială dezechilibrată (tot mai dezechilibrată după ce Guvernul Bolojan a lovit inconștient și economia națională), pe cale de consecință moneda ta națională se devalorizează.

ATENȚIE! În momentele de instabilitate valutară se fac însă și marile averi prin speculațiile valutare, cum ar fi prin fonduri de investiții dar nu numai. De asemenea, se spală mulți bani negri prin casele de schimb valutar. De obicei, cei mai înverșunați comentatori subiectivi ai subiectului, ori comanditarii lor din umbră, înregistrează și ei profituri mari în astfel de situații.

Ați auzit vreun jurnalist competent și serios să-l întrebe pe Ilie Bolojan cum comentează deprecierea leului în raport cu euro și să insiste pe cauzele economice reale, nu să le accepte superficial pe cele propagandistice? Nici noi.

Cu politicieni incompetenți NU AI CUM să dezvolți o economie sănătoasă. Și economia nu iartă! Restul sunt povești de prostit naivii.

LĂSAȚI UN MESAJ