Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat joi, 29 aprilie, că vremea se răcește accentuat în majoritatea zonelor țării. Va ploua în sud și est, local în centru și izolat în rest, în timp ce la munte vor predomina ninsorile și viscolul. Astfel, până sâmbătă dimineață, 2 mai, ora 10:00, este valabilă o avertizare de temperaturi sub normalul perioadei în toată țara. Temperaturile vor crește din nou abia din 4 mai, când vremea va intra într-un proces de încălzire, urmând ca în perioada 8-10 mai maximele să crească spre 24 de grade Celsius.
Meteorologii mai avertizează că până sâmbătă, 2 mai, izolat și duminică, 3 mai, vor fi perioade în care va ploua, mai ales în sudul şi estul ţării, şi prin acumulare vor fi cantităţi de apă de 10…15 l/mp şi izolat de peste 20 l/mp. La munte, izolat și trecător şi în dealurile subcarpatice, vor fi precipitaţii mixte – ploaie, lapoviţă, măzăriche şi chiar ninsoare. La altitudini în general de peste 1.400 de metri, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă (5…8 centimetri).
Temporar, vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a ţării, cu viteze în general de 40-45 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor fi de peste 60-70 km/h.





































