Președintele Consiliului Județean Vâlcea Constantin Rădulescu a transmis, pe 29 aprilie, de Ziua Veteranilor de Război (VIDEO aici și aici), un mesaj în care a evidențiat respectul pe care îl datorăm cu toții celor care au scris istoria României:
“Astăzi, 29 aprilie, de Ziua Veteranilor de Război, ne plecăm cu respect și recunoștință în fața celor care au scris istoria țării noastre cu sacrificiu, curaj și iubire de neam. Ziua are o încărcătură aparte pentru vâlceni. În comuna Galicea trăiește Ilie Ciocan, considerat cel mai vârstnic veteran de război din lume, locotenent în retragere care a luptat în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Pentru faptele sale de eroism și pentru exemplul de viață oferit generațiilor tinere, acesta a fost declarat Cetățean de Onoare al județului Vâlcea.
Este o zi în care cinstim memoria eroilor noștri și le mulțumim celor care au luptat pe front pentru ca noi, astăzi, să trăim într-o țară liberă. Gândurile mele se îndreaptă astăzi către toți veteranii noștri, atât cei care se află printre noi, cât și cei care nu mai sunt. Cinste și onoare veteranilor de război!”





































