Stelian Bărăgan, noul director general al ADR Sud-Vest Oltenia

0
189

Marți, 17 martie, Stelian Bărăgan a fost numit director general al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, în urma unui concurs organizat de Consiliul pentru Dezvoltare Regională. Regiunea alcătuită din județele Dolj, Olt, Vâlcea, Gorj și Mehedinți se află în plin proces de absorbție a unei valori record de fonduri europene prin programele operaționale actuale. Stelian Bărăgan este inginer de profesie, absolvent al Facultății de Electromecanică din cadrul Universității din Craiova și al unui program de master în management politic. Anterior acestei numiri, a ocupat poziția de secretar de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene și a condus Organismul Intermediar Regional POS-DRU Sud-Vest Oltenia.

În perioada noiembrie 2020 – aprilie 2024, Stelian Bărăgan a deținut funcția de Director al Centrului de Consiliere si Orientare în Carierăde din cadrul Universității din Craiova, unde a fost implicat în numeroase proiecte de formare și orientare profesională. Timp de șase luni (10 octombrie 2023 – 1 aprilie 2024) a ocupat funcția de Administrator Special în Consiliul de Administrație al Fabricii de Avioane Craiova, la care mai fusese membru în CA în perioada 2015 – 2017, din care a plecat prin demisie.

De asemenea, Stelian Bărăgan a avut și responsabilități în administrația publică locală, fiind consilier local și viceprimar al Craiovei și consilier județean în Dolj. Este președintele PES Acvtivists (rețeaua de bază a simpatizanților și membrilor Partidului Socialiștilor Europeni – PES) Dolj.

ADR Sud-Vest Oltenia are rol de Autoritate de Management pentru Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027 și de Organism Intermediar pentru programele Tranziție Justă și Sănătate, având responsabilitatea coordonării investițiilor din fonduri europene.

LĂSAȚI UN MESAJ