La 9 august 1976, România înfăptuia o premieră tehnologică de excepție științifică epocală pentru cercetarea și industria românească: producția primei cantități de apă grea. Momentul a marcat un punct de cotitură pentru programul nuclear românesc. Producția primei cantități de apă grea (oxid de deuteriu) a avut loc la Uzina G Râmnicu Vâlcea.
Reușita a fost vitală pentru funcționarea centralelor canadiene de tip CANDU (CANada Deuterium Uranium), precum cea de la Cernavodă, care folosesc apa grea ca moderator și agent de răcire.
Ulterior, experiența de la Vâlcea a condus la construcția Combinatului de Apă Grea (ROMAG PROD) de la Drobeta-Turnu Severin, care a devenit la un moment dat cel mai mare producător de apă grea din lume. Tehnologia a fost dezvoltată de cercetători români, coordonați de academicianul Marius Peculea, reușind să stăpânească un proces chimic extrem de complex și periculos (schimbul izotopic hidrogen-apă).
Astăzi, la o jumătate de veac distanță de la acel eveniment unic, unul dintre principalii protagoniști ai împlinirii acelui vis frumos, fizicianul Dorel Mihai Constantinescu, discipol al academicianului Marius Sabin Peculea, a imaginat și a propus imortalizarea evenimentului într-un ansamblu statuar omagial.
În varianta propusă de fizicianul vâlcean, monumentul este un omagiu adus pionierilor fizicii nucleare și ai chimiei izotopice din România, reflectând efortul monumental depus la Uzina G, unde s-a „îmblânzit” hidrogenul pentru a produce apă grea.
Varianta structurală a monumentului propus de fizicianul vâlcean, în plan ideatic, reprezintă o luptă a omului cu materia, fiind un elogiu adus ingeniozității inginerești din Vâlcea.
*
Gramul de istorie: când gândirea devine materie
Privitor la filozofia propunerii de monument de for public Monument Uzina G, fizicianul Dorel Mihai Constantinescu ne spune:
“Apa Grea nu este doar o substanță chimică, ci spirit condensat. «Gramul» devine unitatea de măsură a sacrificiului. Filozofic, procesul tehnologic este văzut ca o formă de asceză: mii de ore de gândire pentru a obține o esență.
În opinia mea, triada reușitei noastre, a cercetătorilor de la Uzina G, a însemnat: Intelect, Caracter și Timp, în context: inteligența ca instrument de «traducere» a misterului universal; răbdarea ca formă de respect față de ritmul naturii (materia nu poate fi grăbită) și curajul de lucra cu necunoscutul.
Ideea centrală este transpunerea abstractului în concret. «Visul devine știință» sugerează că progresul nu începe în laborator, ci în imaginație. Experimentul este doar o «punte» sacră între gând și materie. Iar rezultatul final – obținerea apei grele – a însumat sute de oameni cu fapte concrete remarcabile fără excepție. În destinul colectiv, individualitatea s-a pierdut în favoarea unei reușite colective care, acum, aparține umanității. Așadar, în cazul nostru, nu a fost vorba despre un inventator, ci despre o «sumă de fapte a unor oameni» care au devenit istorie solidificată.
De altfel, în tot ce am înfăptuit la Uzina G, «obstacolele naturale – timpul și îndoiala» au fost adevărații noștri inamici, nu dificultățile tehnice, iar reușita colectivă a fost și o victorie morală: am învins propria noastră nesiguranță și finitudinea timpului prin perseverență.”
Conceptul grafic al propunerii pentru Monumentul Uzina G
*
Monumentul simbolizează separarea izotopică, reprezentând o bucată de istorie tehnologică înghețată în timp.
Componentele sale verticale stilizate evocă instalația de separare apă grea, transformând procesul fizic complex într-o formă artistică perenă.
Structura monumentală transformă rigoarea separării apei grele într-o formă artistică durabilă, celebrând, printr-un veritabil omagiu adus creativității inginerești, o jumătate de secol de „minți luminate” și înțelepciune nucleară.
Proiectul memorial propus de fizicianul vâlcean a întrunit consensul instituțional al Primăriei Municipiului, al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice și al Forumului Cultural al Râmnicului. În consecință, aceste entități au inițiat procedurile statutare pe lângă Comisia Națională a Monumentelor pentru For Public, în vederea obținerii avizului favorabil necesar execuției și amplasării monumentului.
Iată, sintetic, esența ideilor și a compoziției statuare propusă de omul de știință vâlcean, care urmează a fi amplasată în zona centrală a municipiului Râmnicu Vâlcea.
Septetul cercetării: grupul celor șapte și codul alfabetic
*
În opinia cercetătorului vâlcean, naturalețea și acuratețea figurilor reprezentate evocă efortul colectiv al echipei de specialiști dedicați pionieratului nuclear.
Elementul central al compoziției este reprezentat de un grup de șapte cercetători, o cifră cu dublă încărcătură, instituind o corespondență biunivocă între numărul cercetătorilor și poziția ordinală a literei „G” în alfabet.
Cifra șapte, încărcată de valențe depline, devine astfel un liant între efortul colectiv uman și „G”-ul monumental ce patronează compoziția.
Alegerea nu este una pur estetică, ci reprezintă o codificare a identității obiectivului industrial cu referință directă la denumirea conspirativă a proiectului de obținere a apei grele: Uzina G!
Arhitectura fluxului tehnologic: de la instalația-pilot la îmbuteliere
În inima grupului statuar, rigoarea științifică este redată prin reprezentarea fidelă a instalației-pilot experimentale. Detaliile echipamentului tehnic gravitează în jurul unui recipient masiv, de un albastru profund, marcat cu simbolul internațional al energiei nucleare.
Dinamismul ansamblului culminează cu gestul uneia dintre figuri care susține o butelie. Momentul îmbutelierii primei probe, surprins prin gestica ritualică a cercetătorului, marchează trecerea de la ipoteza teoretică la validarea empirică și, ulterior, la maturitatea industrială a programului energetic național. În același timp, acest detaliu nu este doar o reprezentare a succesului de laborator, ci simbolizează trecerea către faza de valorificare industrială și comercială, esențială pentru programul energetic național.
Metafora “mâinii supradimensionate”: intervenția divină în actul creației
Poate cel mai frapant element al compoziției este mâna supradimensionată care survolează compoziția statuară.
„Această inserție metaforică introduce o dimensiune sacră, transcedentă, în universul calculului probabilistic. Ea sugerează că actul descoperirii nu este un proces pur mecanicist, ci rezultatul unei sinergii între intelectul uman și o formă de inspiratio divină” – ne mai spune fizicianul Dorel Mihai Constantinescu.
Simbolizând ajutorul divin și „dirijarea” metafizică a minții umane, mâna sugerează că succesul de la 9 august 1976 nu a fost doar rodul calculului rece, ci și al unei inspirații superioare care a protejat și ghidat demersul științific românesc.
Totodată, prezența sa relevă caracterul proteic al geniului științific, ghidat de o forță metafizică spre succesul tehnologic.
Reper al identității industriale
Prin fuziunea dintre rigoarea “G”-ului alfabetic, simbolistica nucleară și intervenția sacrului, grupul statuar devine un reper al identității industriale românești, imortalizând ambiția unei epoci de a stăpâni materia prin intermediul spiritului și al credinței în progres.
În opinia mea, propunerea inspirată a fizicianului Dorel Mihai Constantinescu pentru Monumentul Uzina G nu este doar despre o omagiere a trecutului, ci și mai cu seamă un simbol al ambiției tehnologice care a plasat România pe harta mondială a producătorilor de apă grea.
*Iulian POPESCU
