Duminică, 15 februarie, la Oradea, de la ora 19:45, CS Vâlcea 1924 se reîntâlnește cu Dinamo București, de data aceasta în sferturile de finală ale Cupei României. Dacă va trece de “dulăi”, formația olteană, aflată în premieră într-o astfel de fază a competiției, va întâlni, în semifinale, învingătoarea dintre U-BT Cluj-Napoca și Steaua București. Turneul Final 8 se va încheia miercuri, 18 februarie, cu finala, în Oradea Arena.

*
Trupa pregătită de Ciprian Enache și Roberto Blanco vine după un bizar (din cauza proporției scorului, dar și a desfășurării “ostilităților”) duș rece înregistrat în campionat la Voluntari, deținătoarea Cupei României, sâmbătă, 7 februarie. După un meci în care a intrat pe parchet curajos și inspirat, a metabolizat asaltul formației pregătite de Dan Ioan (deși i-au lipsit ambii uriași, Barro și Olah) apropiindu-se la câteva puncte diferență pe tabelă, la pauza mare. Apoi chiar a părut că obține controlul partidei, spre jumătatea sfertului al treilea, CS Vâlcea 1924 s-a prăbușit inexplicabil, finalul meciului consemnând un scor sever 79-100.
“Da, venim după un meci în care nu am contat, cel puțin din sfertul al patrulea și am pierdut la o diferență mare. Au fost mai buni decât noi. Am încercat să schimbăm în timpul meciului patru tipuri de apărări, ne-au depășit de fiecare dată (…) Teoretic ar trebui să ne motiveze (pentru turneul final de Cupa României – n.r.) meciul rău pe care l-am făcut. (…) Am jucat contra unei echipe foarte în formă, Voluntari este cea mai în formă echipă în momentul ăsta. (în etapa anterioară a învins și lidera clasamentului, CSM Oradea, chiar la Oradea, la o diferență de 15 puncte – n.r.) A fost vorba clar despre un blocaj, un blocaj mental, acolo nu a fost vorba despre baschet neapărat. Și Dinamo vine după șase victorii consecutive, deci și ei sunt, teoretic, într-o formă foarte bună. Sper ca băieții să înțeleagă greșelile pe care le-au făcut în meciul cu Voluntari și să mergem la Oradea și să câștigăm în Cupă. Dacă arătăm puțin mai multă atitudine, probabil că o să ieșim învingători. Primul meci este cel mai important într-un astfel de format”, a declarat antrenorul Ciprian Enache colegului Gabriel Cîrjaliu pentru pagina de Facebook a CS Vâlcea 1924.
Încă incert dacă va evolua duminică pentru CS Vâlcea 1924 este, momentan, Peter Kiss, toți ceilalți sportivi din lot putând fi apți medical 100% până la ora primului meci din turneul de la Oradea, ne asigură staff-ul.
În altă ordine de idei, în sala Sporturilor din Dăești, echipa U17 a clubului finanțat de Consiliul Județean Vâlcea este angrenată într-un turneu semifinal ce începe vineri, 13 februarie și se termină duminică, 15 februarie. De asemenea, în aceeași sală, duminică, 15 februarie, de la ora 17.00, este programată și partida echipelor de Liga I ale CS Vâlcea 1924 și CSO Voluntari.





































