Ștefan Ovidiu Popa: “Ajunge cu majorările de taxe și impozite! Fără Programul PSD, Pachetul 3 nu trece!”

0
65

Ștefan Ovidiu Popa, Liderul Grupului PSD din Camera Deputaților, a transmis vineri, 15 ianuarie, un mesaj public tranșant. Parlamentarul vâlcean a precizat că PSD nu mai acceptă pachete fiscale impuse prin angajarea răspunderii, dacă ele vin doar cu austeritate și a argumentat poziția formațiunii din care face parte. Premierul Ilie Bolojan a declarat marți, 13 ianuarie, că majorarea impozitelor locale pe proprietate și pachetul de legi care vizează reducerea cu 10% a cheltuielilor în administrație vor fi promovate înainte de adoptarea Bugetului de stat. Șeful Executivului a recunoscut că ia în calcul asumarea răspunderii în Parlament și în privința acestui demers legislativ.

“PSD nu mai acceptă pachete fiscale impuse prin angajarea răspunderii, dacă ele vin doar cu austeritate. Pachetul 3 trebuie să includă obligatoriu Programul PSD de stimulare economică. Deficitul nu se reduce storcând economia, ci punând-o în mișcare. Fără investiții, fără locuri de muncă, fără creștere economică reală, toate aceste „măsuri” sunt doar praf în ochii românilor.

Propunem soluții testate în Europa: credite fiscale pentru investiții reale, sprijin pentru IMM-uri, facilități pentru cercetare și producție. Fără presiune pe buget, dar cu efect direct în economie.

Ajunge cu majorările de taxe și impozite! România are nevoie de creștere, nu de note de plată mai mari. Fără Programul PSD, Pachetul 3 nu trece”, a explicat deputatul Ștefan Ovidiu Popa.

Bolojan susține că creșterea impozitelor este necesară pentru finanțarea administrațiilor locale și respectarea angajamentelor din PNRR, în condițiile în care taxele pe proprietate din România sunt mult sub media europeană. Însă, precedentele două pachete cu măsuri adoptate tot prin asumare sunt departe de a fi furnizat motive de optimism din punct de vedere macroeconomic, potrivit specialiștilor. Executivul pare captiv într-o logică prin care toată povara trebuie să fie suportată și mai crunt de o populație care și așa resimte dur efectele negative ale primelor două.

LĂSAȚI UN MESAJ