LATER EDIT. Contactat telefonic, secretarul general Victor Stănculescu a explicat că miza demersului ar fi una cât se poate de normală: “Nu vrem să vindem sediile pentru a băga cineva banii în buzunar. Explicația e una foarte simplă. Vom avea impozite foarte mari de plată, vrem să vindem cele două sedii și să cumpărăm pentru filială o casă mai mare, tot în Centrul Municipiului Râmnicu Vâlcea, astfel încât să avem un sediu de care să fie mândri și înaintașii liberali, și actualii membri și simpatizanți.”
Informația inițială
Joi, 15 ianuarie, cu începere de la ora 17.00, președintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, a convocat o ședință a Biroului Politic Județean. Pe ordinea de zi, comunicată membrilor de secretarul general al filialei, subprefectul Victor Stănculescu, se află și “Discuții privind scoaterea la vânzare a 2 imobile, sedii ale Partidului Național Liberal Filiala Vâlcea – destinație birouri; situate în Municipiul Râmnicu Vâlcea”.
Sursele noastre susțin că absolut nicio informație suplimentară nu a fost oferită membrilor BPJ al PNL Vâlcea până în acest moment, nici legată de cine dorește să cumpere cele două imobile, nici de ce înstrăinarea lor ar putea fi singura soluție pentru acoperirea altor goluri de finanțare a filialei. Atât de mare să fie gaura? Și din cauza cui, ori a cărei situații, s-a ajuns aici?
Ambele sedii pe care le deține PNL în Râmnicu Vâlcea în strada Carol I au fost cumpărate prin contribuțiile membrilor de către vechiul PNL și vechiul PDL, cu mulți ani înaintea fuzionării celor două formațiuni.
Dincolo de orice interpretare, decizia este cel mai prost semnal pe care îl (mai) puteau da Cristian Buican și apropiații săi, aflați la conducerea filialei de 16 ani.
Vom reveni cu amănunte.







































