Schimbare de criză majoră la CS Vâlcea 1924. Managementul clubului i-ar fi propus antrenorului principal Arturo Alvarez să accepte funcția de director tehnic, urmând ca locul său la cârma echipei de baschet masculin să fie luat temporar de secundul Ciprian Enache, ajutat de celălalt antrenor secund, Roberto Blanco. Motivația măsurii este legată de criza de rezultate pe care o traversează echipa în Liga Națională de Baschet Masculin, situată acum pe locul 12 în clasament, în riscul de a nu mai accede la final de sezon regulat între primele 7 echipe, adică în play-off-ul competiției. De asemenea, pare singura soluție de compromis aflată la îndemâna managementului clubului vâlcean pentru a evita o “rupere” a vestiarului. Măsura e aproape (dar nu întocmai) similară celei pe care clubul a luat-o și cu Hristu Șapera în 2024, atunci când acestuia i s-a oferit postul de Team Manager pentru a putea fi adus tehnicianul spaniol, care a fost secund la Steaua Roșie Belgrad în sezonul anterior.
Arturo Alvarez este antrenorul care a scris deja istorie la Vâlcea, Lupii Negri obținând sub bagheta sa performanțe fără precedent în sezonul 2024-2025: medalie de bronz în campionat, participare în FIBA Europe Cup și prima victorie într-o competiție continentală pentru baschetul masculin vâlcean. Tehnicianul spaniol nu a comentat informația Vâlcea Info sub nicio formă, nerăspunzând întrebărilor noastre cel mai probabil din cauză că nimic nu este încă oficial.
Chiar și în nedoritul caz în care Lupii negri nu s-ar mai califica în play-off (deși încă mai sunt șanse foarte multe pentru atingerea acestui obiectiv minimal), trupa vâlceană ar putea evolua și sezonul viitor în cupele europene. Condiția esențială ar fi să treacă măcar de sferturi în “Final 8” din Cupa României, adică să acceadă în semifinalele competiției knockout, un detaliu mai puțin cunoscut de mulți dintre suporteri, dar chiar și de unii jurnaliști sau chiar și diriguitori de sport.
Următoarea partidă a CS Vâlcea 1924 va avea loc luni, 29 decembrie, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor Traian din Râmnicu Vâlcea, împotriva Stelei București, în etapa a 14-a a LNBM.

Sursa Clasament LNBM – Flashscore.ro






































