Deputatul Popa, revoltat că antieuropenii de la AUR mimează solidaritatea cu angajații DGASPC

0
187

Ștefan Ovidiu Popa, parlamentar de Vâlcea care este și liderul grupului PSD din Camera Deputaților, taxează în termeni duri demagogia AUR. Formațiunea pro rusă a mai găsit un prilej să mimeze opoziția, folosindu-se de situația DGASPC. Instituția din subordinea Consiliului Județean Vâlcea se confruntă cu lipsa banilor pentru plata salariilor din cauză că Guvernul nu alocă fondurile pe care îl obligă legea să o facă, dar “trupeții” lui George Simion evită să așeze lucrurile în contextul corect.

“AUR se cațără, din nou, pe suferința oamenilor! În loc să vină cu soluții, își face campanie pe spatele angajaților DGASPC Vâlcea, care trec printr-o situație dramatică din cauza lipsei de finanțare de la Guvernul condus de Ilie Bolojan. Să fie clar: nu Consiliul Județean Vâlcea este de vină că nu există sumele necesare pentru plata salariilor! Responsabilitatea aparține Guvernului României, care refuză să asigure fondurile pentru protecția socială, pentru oameni care muncesc în prima linie, având grijă de copii abandonați, persoane cu dizabilități și vârstnici.

AUR profită de necazul lor, arătând încă o dată că nu are nici decență, nici caracter. În loc să ceară Guvernului să-și facă treaba, mimează revolta și, mai mult, dezinformează. Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, este și va fi mereu de partea oamenilor. Premierul Bolojan trebuie să aloce de urgență fondurile necesare pentru DGASPC, altfel toată «reforma» nu e decât o bătaie de joc la adresa celor mai vulnerabili români”, a subliniat Ștefan Ovidiu Popa.

LĂSAȚI UN MESAJ