Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al județului Vâlcea au intervenit în această dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la chiliile Mănăstirii Cozia Veche, situată pe DN7, în localitatea Călimănești. Incendiul a fost lichidat. Nu au fost înregistrate victime și nici persoane care să necesite îngrijiri medicale.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 80 mp, dintr-un total de 150 mp. Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat propagarea flăcărilor, astfel că restul construcției și celelalte bunuri nu au fost afectate.

*
Pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului au acționat:
• 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și 1 autospecială de lucru la înălțime din cadrul Detașamentului Râmnicu Vâlcea;
• 2 autospeciale de la Stația Brezoi;
• 1 autospecială de la SVSU Călimănești.
*ISU Vâlcea






































