Anul școlar începe cu dotări noi pentru 46 de unități de învățământ din județ, printr-un proiect derulat de CJ Vâlcea cu fonduri europene. Peste 7 milioane de euro s-au investit în modernizarea școlilor cu mobilier nou, echipamente digitale și didactice, dotări de care vor beneficia peste 25.000 de elevi vâlceni. Înaintea începerii anului școlar, Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea, a fost prezent joi, 4 septembrie, în unitățile de învățământ din alte patru localități importante, împreună cu primarii acestora și cadrele didactice care își așteaptă de luni, 8 septembrie, elevii la ore.
”Am fost prezent și eu la Liceele din Băbeni, Lădești și la Școlile Gimnaziale din Șirineasa și Lăpușata pentru a vedea cum arată laboratoarele, atelierele de practică și sălile de clasă recent modernizate. Sunt convins că elevii care învață în aceste școli vor fi încântați de noile bănci, de tablele interactive și de celelalte echipamente digitale sau sportive. M-am bucurat să-i întâlnesc pe domnii primari, dar și pe cadrele didactice, care se pregăteau de zor pentru prima zi de școală. Vom continua să investim în educație, cu bună-credință, fiindcă știm că viitorul județului nostru începe aici, în sălile de clasă, alături de tinerii vâlceni și de cadrele didactice care îi sprijină zi de zi. Tuturor, le doresc un an nou școlar bun, cu rezultate pe măsura așteptărilor”, a declarat Constantin Rădulescu.











































