Fotbal, Liga a VI-a. A renăscut Minerul Ocnele Mari. Debutează sâmbătă, cu Sănătatea Govora, la Căzănești

0
223

Reînvie o tradiție nedrept curmată la Ocnele Mari în urmă deja cu mulți ani, cea a fotbalului. Cândva, echipa Minerul din stațiunea învecinată cu Râmnicu Vâlcea era una respectată inclusiv de formații de liga a treia și aduna numeroși spectatori, atât din localitate, cât și din zonele învecinate, ori chiar turiști, la meciurile sale de pe teren propriu. Primăria Ocnele Mari a reușit să pună pe picioare acest proiect, iar sâmbătă, 30 august, de la ora 17.00, Minerul debutează ca gazdă în partida cu Sănătatea Govora (alt nume de tradiție în fotbalul vâlcean readus la viață de curând), în Liga a VI-a. Deocamdată pe terenul din Căzănești, situat aproape de centrul localității deși aparține de Râmnicu Vâlcea. Dar, suntem optimiști că vom mai vorbi destul de curând și despre bază sportivă proprie.

Primarul Remus Sasu a marcat evenimentul cu o postare pe pagina sa de socializare, urmând a fi și prezent la meci: “Sâmbătă jucăm primul meci de fotbal pentru Ocnele Mari. Este debutul echipei noastre, Minerul Ocnele Mari și sunteți așteptați în număr cât mai mare printre spectatori. Nu s-a mai jucat fotbal de foarte mulți ani sub numele nostru, Ocnele Mari. Primăria noastră este inițiatorul acestui proiect și susținătorul principal al acestui debut în fotbalul oficial din România. Minerul Ocnele Mari întâlnește Sănătatea Govora, pe stadionul din Căzănești, în primul său meci din Liga a VI-a. Antrenorul Ion Lazăr promite un parcurs victorios în următorii doi ani, până în Liga a IV-a. Noi – locuitorii Ocnelor Mari – vom fi jucătorul care face diferența, încurajându-i cu mult entuziasm și dorință de victorie pe jucători. Hai, Minerul Ocnele Mari!”

LĂSAȚI UN MESAJ