CS Vâlcea 1924, încă o secție! Federația Română de Șah a aprobat afilierea clubului finanțat de CJ

0
422

Consiliul Director al Federației Române de Șah a aprobat la sfârșitul lunii iulie a.c. afilierea CS Vâlcea 1924. Clubul finanțat de Consiliul Județean Vâlcea va avea oficial a zecea secție în doar trei ani de la înființare și va deține calitatea de membru afiliat provizoriu până la următoarea Adunare Generală a FR Șah. Potrivit directorului Laurențiu Rădoi, CS Vâlcea 1924 rămâne dedicat dezvoltării sportului organizat, accesibil gratuit și copiilor și juniorilor, șahul fiind încă o disciplină în care Vâlcea a avut și are tradiție.

“Prin această inițiativă, ne propunem să promovăm gândirea strategică, răbdarea și disciplina, valori esențiale atât în șah, cât și în viață. Avem tineri talentați în județ pe care dorim să îi susținem prin antrenamente dedicate, participarea la competiții locale și naționale. Credem cu tărie că, prin muncă și pasiune, acești copii și adolescenți vor reprezenta cu mândrie județul nostru și vor aduce rezultate remarcabile în lumea șahului. Mulțumim președintelui Consiliului Județean Vâlcea Constantin Rădulescu pentru sprijinul esențial în deschiderea secției de șah și a altor secții sportive. Fără implicarea dumnealui, acest proiect nu ar fi fost posibil. Ion Dragu, antrenor pasionat din Râmnicu Vâlcea, contribuie esențial la pregătirea și succesul tinerilor noștri șahiști”, a declarat directorul CS Vâlcea 1924 Laurențiu Rădoi.

*

*În curând, vești importante și despre alte secții ale clubului.

LĂSAȚI UN MESAJ