Asociația Pro Infrastructură a prezentat duminică, 27 iulie, prima filmare aeriană care surprinde toți cei 37,4 kilometri ai Secțiunii 3 a Autostrăzii A1 Sibiu-Pitești, Cornetu – Tigveni, porțiune cu cele mai complexe lucrări rutiere pe care le-a văzut țara noastră până acum, la fel ca pe lotul Boița – Cornetu. 52 de poduri, pasaje și viaducte, cu pile înalte și foarte înalte, care însumează în lungime aproape 15 km, la care se adaugă 1,7 km la tunelul Poiana, dar și ecoductul Călinești, un pod pentru animale peste DN7, calea ferată și Râul Olt, ziduri de sprijin, consolidări fără număr și milioane de metri cubi de săpături.
„Din fericire, până acum antreprenorul general WeBuild este la înălțime, la propriu și la figurat. Are autorizați aproximativ 9 kilometri între tunelul Poiana și Șuici, plus 5 viaducte în zona Băiașu-Cornetu și ecoductul Călinești.
Mobilizarea excelentă a italienilor de pe segmentele autorizate este și o mănușă peste fața vecinilor turci de la Mapa-Cengiz care până acum au reușit doar să se facă de rușine. Progresul în teren ne dă speranțe că vom circula între Tigveni și Cornetu la sfârșit de 2029, însă doar dacă autoritățile rezolvă la timp birocrația.
CNAIR încă nu a trimis la Agenția Națională pentru Protecția Mediului documentația necesară pornirii procedurii de revizuire a acordului de mediu care poate dura între 3 și 12 luni, în care și asocierea Mapa-Cengiz e implicată cu tronsonul său. Exproprierile suplimentare de pe traseul modificat în zona carierei Sălătrucu nu sunt gata.
Prin urmare, dacă autorizațiile de construire necesare nu vor fi emise cel mai târziu în primăvara lui 2026, deschiderea traficului pe cei aproape 38 de kilometri până la sfârșit de 2029 devine practic o misiune imposibilă, având în vedere complexitatea lucrărilor, accesul teribil de dificil și fereastra de execuție disponibilă mult restrânsă față de câmpie”, arată sursa citată.
Contractul de 1,1 miliarde euro, fără TVA și fără indicii de creștere a prețurilor, a fost semnat cu WeBuild în 01.08.2022, are ordin de începere emis în 01.02.2023 și prevede 12 luni de proiectare și alte 45 de execuție, mai arată Asociația Pro Infrastructură.
*Sursa: Asociația Pro Infrastructură – Facebook






































