Transport public modern și ecologic, din august, la Vlădești, cu autobuze electrice ale ETA!

0
432

Din luna august a anului curent, locuitorii și turiștii care poposesc în comuna vâlceană Vlădești, loc vor beneficia de transport public efectuat cu autobuze și microbuze electrice noi și moderne, dotate cu toate facilitățile unui transport confortabil și sigur: aer condiționat, camere de supraveghere, rampă pentru persoane cu dizabilități și o infrastructură nouă, adaptată cerințelor actuale.

Achiziția acestor vehicule a fost realizată prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Vâlcea (ADI), din care UAT Vlădești face parte încă din 2021, alături de Municipiul Râmnicu Vâlcea, comuna Dăești și toate orașele vâlcene cu statut de stațiune turistică. Proiectul este administrat de ETA Râmnicu Vâlcea și face parte dintr-o strategie regională amplă care vizează modernizarea transportului public și reducerea poluării. Autobuzele vor asigura legături rapide între Râmnicu Vâlcea și toate localitățile de pe Valea Olăneștiului, Vlădești, Păușești – Măglași și stațiunea Băile Olănești, oferind acces facil către punctele de interes turistic.

“Ne dorim ca Vlădeștiul să evolueze permanent și să fie nu doar un loc atractiv pentru locuit, ci și un punct de sosire și plecare, civilizat și modern, atât pentru locuitorii săi, cât și pentru turiștii care vizitează Vâlcea. Transportul electric este un pas firesc spre o dezvoltare ecologică și sustenabilă”, a declarat Adrian Cosac, primarul localității. Edilul mai spune că au fost stabilite amplasamentele stațiilor de încărcare electrică, precum și pentru cele de îmbarcare-debarcare a pasagerilor. În scurt timp vor fi anunțate și prețurile biletelor de transport. Primele testări ale autobuzelor electrice s-au desfășurat cu succes în lun mai a anului curent, pe traseul Râmnicu Vâlcea–Vlădești–Păușești Măglași–Băile Olănești, demonstrând funcționalitatea și eficiența sistemului.

*Sursa foto: Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea – Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ