Pompierii militari vâlceni au fost solicitați marți, 8 iulie, în jurul orei 16.00, pentru stingerea unui incendiu observat în fondul forestier al localității Sălătrucel, în Parcul Național Cozia. S-au deplasat forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, Stației de Pompieri Brezoi și Punctului de Lucru Bunești, cu 3 autospeciale cu apă de intervenție rapidă. A fost anunțat Ocolul Silvic Călimănești, care a trimis 10 lucrători în zona evenimentului.
“Codul roșu de caniculă aflat în vigoare, zona greu accesibilă și vântul fac ca intervenția de stingere a incendiului să fie și mai dificilă. Cu toate acestea, pompierii militari vâlceni depun eforturi susținute pentru limitarea și lichidarea focarelor. Incendiul a afectat, până acum, aproximativ 3 ha. La intervenție participă și Serviciul Public Judetean SALVAMONT-SALVASPEO Valcea. Misiune în dinamică.Reamintim cetățenilor că arderea vegetației este INTERZISĂ, extrem de periculoasă și poate duce la tragedii. Împreună putem proteja mediul înconjurător și comunitățile noastre!”
*Maior Albinaru Sorin – purtător de cuvânt al ISU Vâlcea




































