Vineri, 20 iunie, Tribunalul București s-a pronunțat într-un alt proces deschis de contestatarii delegării de gestiune a serviciului de salubrizare în județul Vâlcea. Un complet din cadrul Secţiei a II-a Contencios Administrativ şi Fiscal al instanței amintite a respins ca neîntemeiată contestația (dosar nr 16183/3/2025) Brai Cata, societate asociată cu falimentara Urban, împotriva contractului 118/06.03.2025 prin care Asocierea Environment Care Waste Management SRL – Brantner Environment SRL, prin lider Environment Care Waste Management SRL, era desemnată de ADI Salubrizare Vâlcea noul operator județean. Hotărârea nu e definitivă, părțile având cinci zile de la comunicare la dispoziție pentru a formula recurs.
Brai Cata / Urban, deși au pierdut încă un proces, colectează ilegal gunoiul din diferite localități vâlcene în continuare, încălcând prevederile Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) în vigoare în Vâlcea, precum și contractele de delegare și trasabilitate a deșeurilor. Am întâlnit în multe localități autospecialele celor două societăți pe diferite trasee din județ, semn că în continuare și câțiva edili conștienți susțin cu tupeu încălcarea legii. Vom reveni cu amănunte într-o investigație mai amplă pe subiect.
Solutia pe scurt: “Respinge excepţiile lipsei de interes şi inadmisibilităţii ca neîntemeiate. Respinge acţiunea ca neîntemeiată. Cu recurs în 5 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată azi, 20.06.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, potrivit art. 402 C. Proc. civ., astfel cum a fost acesta modificat de Legea nr. 310/2018. Document: 20.06.2025”

*
Pe același subiect, citiți și:






































