În contextul negocierilor pentru de pachetul de măsuri fiscale pe care următorul Guvern ar trebui să le aplice pentru redcucerea deficitului sever, Ștefan Ovidiu Popa, liderul grupului PSD din camera Deputaților, afirmă că Statul trebuie să ţină cont de eficienţă şi echitate. De asemenea, consolidarea fiscală nu trebuie aplicată în mod cinic, prin eliminarea sprijinului esenţial pentru categoriile vulnerabile, ori cu împovărarea injustă a mediului de afaceri, subliniază vâlceanul Ştefan Ovidiu Popa.
“Respingem categoric măsurile antisociale propuse de alţii: eliminarea ajutoarelor de înmormântare, a burselor pentru elevi sau a facilităţilor pentru persoanele cu dizabilităţi. Impact bugetar minor, efect social devastator! Nu susţinem taxarea tranzacţiilor bancare, care ar creşte riscul de evaziune.
Susţinem:
– Taxă de solidaritate pentru veniturile foarte mari, inclusiv pensii speciale;
– Impozitare progresivă după digitalizarea ANAF;
– Reducerea risipei în cheltuieli publice, nu a protecţiei sociale; reducerea sporurilor;
– Impozite mai mari pe jocuri de noroc, alcool, băuturi cu zahar (nu pe produse tradiţionale), bunuri de lux;
– Limitarea cumulului de beneficii salariale;
– Combaterea externalizării profiturilor de către multinaţionale;
– Sprijin pentru investiţii şi dezvoltare economică!”
De altfel, într-o precizare publică exprimată înaintea adoptării Bugetului pe 2025, parlamentarul vâlcean a explicat că bugetul pentru anul în curs a fost proiectat pentru sprijinirea firmelor românești și a populației, deficitul bugetar urmând a fi folosit exclusiv pentru dezvoltare, nu pentru consum. O dovadă clară în acest sens a constat în suma record de 134 miliarde de lei alocată investițiilor, peste 7% din PIB.





































