După un parcurs ascendent – premiul III în 2019 și 2023, premiul II în 2024 – compania locală de transport de persoane ETA Râmnicu Vâlcea a câștigat la ediția 2025 a conferinței Ziua CARGO un binemeritat premiu I la categoria “Transport urban” în cadrul concursului “Romanian Passenger Transport Company of the Year 2025”, desfășurat în Poiana Brașov în ultima săptămână a lunii mai.
ETA a surclasat la această categorie firmele locale de transport public din Oradea și Timișoara (ocupantele locurilor doi și trei), iar în cadrul aceleiași competiții, compania a mai câștigat premiul pentru Digitalizare și cel pentru Siguranță Rutieră.

*
Compania ETA S.A., ce are drept unic acționar Consiliul Local Râmnicu Vâlcea, este beneficiara unor proiecte majore de modernizare cu fonduri europene, în urma cărora flota de vehicule a fost complet înnoită cu 35 de autobuze ecologice alimentate cu gaz natural comprimat, 89 de stații de îmbarcare/debarcare au fost înlocuite cu structuri moderne și sigure pentru călători, autobaza proprie din strada Depozitelor a fost reabilitată complet și tot aici a fost creat un dispecerat performant de coordonare și prioritizare a tuturor liniilor de transport din municipiu.
*Primăria Râmnicu Vâlcea – Biroul de Presă
**Sursa foto: Ziua Cargo