Astăzi marcăm un moment cu profunde semnificații istorice: 637 de ani de la prima mențiune documentară a municipiului Râmnicu Vâlcea, consemnată într-un hrisov emis de voievodul Mircea cel Bătrân, la data de 20 mai 1388.
De-a lungul secolelor, Râmnicul s-a afirmat ca un important centru cultural, spiritual și administrativ al Țării Românești, purtând cu demnitate amprenta marilor evenimente și personalități care i-au modelat destinul.
Astăzi, Râmnicu Vâlcea continuă să fie un oraș al valorilor, al oamenilor harnici și ospitalieri, un loc în care tradiția se împletește armonios cu modernitatea.
Cu respect pentru trecut și încredere în viitor, transmit un gând bun tuturor râmnicenilor, cu prilejul acestei aniversări!
La mulți ani, Râmnicu Vâlcea!
La mulți ani, râmniceni!
*Andra Bică – Senator de Vâlcea, PSD





































