Atenție! “Hippy Crack”, drogul răspândit care încă e depistat greoi de testerele Poliției

0
78

Substanța numită “hippy crack” este consumată de adolescenți și de tineri, de ani de zile, în ciuda faptului că are efecte foarte periculoase. Cocaină în cantități chiar și mici, dar mai ales alcoolul, combinate cu gaz ilariant (“funny gas” – protoxid de azot sau oxid nistos), pe care adolescenți cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani îl inhalează tot mai des din niște baloane umflate cu ajutorul unui dispozitiv de tip sifon sunt amestecurile extrem de periculoase. Gazul poate duce la paralizie, iar în combinație inclusiv cu cafeaua riscul de infarct este foarte mare, avertizează specialiștii. Potrivit cercetărilor efectuate în mai multe țări, consumul de protoxid de azot a crescut în timpul Pandemiei Covid-2, pe fondul exacerbării depresiilor. Popularitatea gazului a crescut în rândul tinerilor care merg la cluburi și festivaluri.

Agenţia Naţională Antidrog (ANA) trage un semnal de alarmă cu privire la consumul de substanţe psihoactive în rândul tinerilor. Adolescenții și tinerii inhalează, inclusiv în incintele sau perimetrele unităților școlare, protoxid de azot (N2O) din baloanele umflate cu ajutorul unui dispozitiv (sifon) ce are încorporat un cartuș care degajă în interiorul balonului substanța menționată.

În București, în august 2024, un adolescent de 16 ani, fără permis de conducere, a lovit cu mașina doi copii. Unul dintre copii a murit, celălalt a fost rănit. În momentul accidentului, șoferul de 16 ani se afla într-un apel video şi inhala gaz ilariant.

Protoxidul de azot, cunoscut și sub denumirea de “funny gas”, este folosit ca anestezic în medicină, agent spumant, dar și combustibil pentru rachete. Este un gaz incolor, cu miros plăcut și gust dulceag, fiind solubil în apă și în lipide. În doze mari este asfixiant: elimina oxigenul din sânge, consecutiv dizolvării sale în plasmă (efect hipoxemiant, ca la dioxidul de carbon).

Agenţia Naţională Antidrog recomandă:

Adolescenţilor:
• să îşi aleagă cu grijă grupul de prieteni şi să îl schimbe în cazul în care aceştia exercită o presiune negativă asupra lor;
• să îşi petreacă timpul liber prin activităţi sănătoase şi adecvate vârstei;
• să evite persoanele care oferă, chiar şi gratuit, substanţe necunoscute, spunând că sunt legale şi nu produc efecte negative asupra organismului;
• să refuze invitaţiile făcute de diferitele persoane de a le urma în locuri retrase pentru a le oferi “ceva”.

Părinţilor:
• să îşi asculte copiii – ascultarea reprezintă primul pas pentru a îi creşte sănătos şi în siguranţă;
• chiar și în situații foarte dificile, o legătură emoțională puternică între părinte şi copil reduce riscurile la care acesta este expus;
• să aloce, zilnic, timp şi atenţie copilului;
• să stabilească reguli clare de comportament și consecințe rezonabile pentru încălcarea lor.

Frecvent folosit și de tineri aflați la volan

În decembrie 2024, Thomas Johnson (19 ani) a fost condamnat la nouă ani de închisoare după ce a provocat moartea a trei prieteni, intrând cu mașina într-un copac, cu 160 de kilometri pe oră, sub influența “hippy crack”. Drept urmare, familiile tinerilor uciși în accident, doi de 18 și unul de 17 ani, au cerut restricții mai dure pentru șoferi. În anul 2025, un tânăr șofer din Halifax, Yorkshire, a murit după ce s-a ciocnit cu un vehicul care venea din sens contrar. Tânărul de 19 ani era drogat cu cocaină și gaz ilariant. În acel accident, alte cinci persoane au fost rănite. În urmă cu puține zile, o înregistrare video cu un accident de mașină în tunelul Limehouse Link a devenit virală, existând ipoteza că șoferul inhalase protoxid de azot. Autoritățile nu au confirmat această suspiciune. John Scruby, fost ofițer de poliție rutieră, în prezent liderul Campaniei contra consumului de alcool la volan (CAAD), a declarat pentru MailOnline: “Protoxidul de azot oferă o senzație scurtă, dar este o senzație puternică, iar conducerea sub această senzație este pur și simplu o nebunie”.

Gazul ilariant sau “funny gas” a fost catalogat în 2024 drept drog de clasa C în Marea Britanie, posesia fiind și ea pedepsită cu închisoarea până la doi ani, sau o amendă fără limită maximă stabilită. Până la 14 ani de închisoare este pedeapsa pentru furnizare sau producție. De asemenea, și Olanda a adoptat măsuri similare.

*NOTĂ! Acest articol este parte a unei campanii publice de informare și conștientizare!

LĂSAȚI UN MESAJ