Apavil amenință că oprește apa și în Băbeni, Horezu, Bălcești, Băile Govora, Ocnele Mari și Tomșani

0
112

Directorii si membrii CA al APAVIL și-au mărit încă din ianuarie a.c. salariile nesimțite, în timp ce salariaților li s-a spus că nu li se pot mări și lor lefurile, pentru că societatea ar intra sub incidența ordonanței “trenuleț” a Guvernului. De la începutul anului, societatea vâlceană de alimentare cu apă potabilă și canalizare a început să facă tot felul de presiuni în localitățile în care operează pentru a maximiza încasările. Deși, în multe dintre acestea, nu oferă de ani buni apă nici la calitatea corectă, nici la debitele asumate prin contracte. Asta sub ochii îngăduitori ai unor instituții precum DSP sau chiar Parchetul județean. Să admitem că, în privința contractelor cu beneficiarii din Drăgășani ar avea ceva dreptate APAVIL. Dar, în privința calității execrabile a apei, categoric NU are. Nu o spunem noi, o spun de ani de zile chiar locuitorii celui de-al doilea municipiu al județului, de fiecare dată cu probe indubitabile. Joi, 27 martie, APAVIL a anunțat că a reluat furnizarea apei în Drăgășani, dar și că ar putea apela și în alte localități la măsuri similare. Întâmplător, și prin acelea are AUR consilieri locali ce ar putea fi puși viceprimari… Dar, despre aceste jocuri abuzive, cu alt prilej. Bineînțeles, cu noi dăzvăluiri!

“Având în vedere faptul că la data de 27.03.2027, toate asociațiile de proprietari din municipiul Drăgășani au încheiat contracte de furnizare/ prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare cu Apavil SA, operatorul regional a procedat la reluarea furnizării apei potabile la toate scarile de bloc unde s-au efectuat debranșări. În prezent, toți utilizatorii din cadrul asociațiilor de proprietari beneficiază de serviciul de furnizare/prestare – alimentare cu apă și de canalizare

Măsura sistării furnizării apei potabile a fost aplicată începând cu data de 17.03.2025 și a avut la bază neconformarea cu prevederile art. 31, alin. (1) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006 R și art. 96 din Legea nr. 196/2018 privind asociațiile de proprietari, respectiv refuzul acestora de a încheia contract de furnizare/prestare a serviciilor de alimentare cu apă și canalizare cu operatorul regional Apavil S.A. La această dată, în Drăgășani, mai sunt 5 blocuri care, până la data de 14.04.2025, au termen de constituire în asociații de proprietari și semnarea contractelor cu Apavil.

Pentru a evita astfel de situații facem, din nou, apel la asociațiile de proprietari și proprietarii din condominii din localitățile: Băbeni, Horezu, Bălcești, Băile Govora, Ocnele Mari și Tomșani să facă demersurile necesare în vederea încheierii contractelor de furnizare a serviciului de alimentare cu apă până la data limită prevăzută în notificările emise de Apavil S.A.”, se arată în comunicatul postat pe website-ul operatorului.

LĂSAȚI UN MESAJ