Nu e meci decisiv, dar e foarte important. Duminică, 9 martie, Lupii negri întâlnesc pe teren propriu una dintre trupele cotate, la debutul sezonului regular al Ligii Naționale de Baschet Masculin, cu șanse mari chiar la un loc în semifinalele play-off-ului, Corona Brașov. Cu un lot aparent doar ușor mai bun, dar buget net superior, formația antrenată de Ionuț Bâscoveanu vine în Sala “Traian” din Râmnicu Vâlcea chitită clar pe victorie, după o serie impresionantă de nouă succese consecutive. Și baschetbaliștii pregătiți de Arturo Alvarez au atuurile lor, însă. Chinuiți de niște capcane întinse foarte abil de Tomas Rinikevicius, eficiente mai ales de prin sfertul al treilea al întâlnirii din Sala “Transilvania” cu CSU Sibiu, Gray, Penn, Uță, Sabin, Cooper & co au trecut totuși cu bine, sâmbătă, 1 martie, de un un examen parțial mult mai greu decât se așteptau suporterii.

*
Partidă câștigată sâmbătă la limită, 89-87, de CS Vâlcea 1924, club finanțat de Consiliul Județean, după ce a condus la debutul sfertului al treilea și cu 17 puncte. Secundul haitei, Roberto Blanco Claro, nu-și ascundea frustrarea că, în ciuda indicațiilor, sportivii săi nu au reușit să evite mai ușor cursele întinse de adversarii excelent conduși din teren de un veteran Filip Adamovic ce parcă trăiește a doua tinerețe sportivă. Echipa din cochetul burg de pe Cibin a avut timp suficient în cele trei săptămâni de pauză competițională să se întărească și să pregătească minuțios întâlnirea cu formația vâlceană. Un marcaj infernal făcut de Pipkins, mai ales fizic, l-a scos din ritm și din calm încă din al treilea minut al întâlnirii pe Cornelius Hudson. De tratament special a avut parte și Kadre Gray, dar el a reușit să-și stăpânească nervii până la final și a fost iarăși principalul scorer al Lupilor negri, cu 25 de puncte. Un meci foarte bun a făcut și Rareș Uță, aplaudat de inimoșii suporteri sibieni, în fața cărora a evoluat ani buni înainte de a veni la Vâlcea, dar și Penn. Managerul Bogdan Pistol, venit special pentru partidă direct de la București, unde s-a și întors pentru finala juniorilor de la U19 de a doua zi, a fost, ca de obicei, realist: „Ne așteptam să nu fim cu motoarele la turație maximă după trei săptămâni de pauză, care au scos din ritm aproape toate echipele din ligă, nu doar pe noi. Cea mai importantă acum este victoria, care ne dă un moral bun. Mai avem de lucrat pentru a fi la înălțimea așteptărilor în meciul următor, acasă, cu Corona Brașov. Țin să le mulțumesc foarte mult și Brigăzii Zăvoi, și tuturor suporterilor vâlceni care au însoțit echipa la Sibiu. Sprijinul lor a contat enorm, cred că s-a văzut mai ales pe finalul partidei.”
Moralul e la cote și mai înalte la Corona. Formația brașoveană s-a impus tot sâmbătă, în Sala “Dumitru Popescu Colibași”, mai ușor decât o arată scorul în fața SCM Timișoara, 85-71 scor final. Astfel, gândurile lor către podiumul finalului de sezon regular sunt întemeiate. “Locul trei este posibil, orice este posibil anul acesta. Ne dorim foarte mult să terminăm cât mai sus, dovadă și faptul că avem o serie destul de frumoasă de victorii. Și nu dorim să ne oprim aici. O deplasare destul de grea la Vâlcea, dar suntem pozitivi. Am avut ceva probleme medicale în ultimele săptămâni, dar le-am rezolvat, acum avem toți sportivii apți și sper că totul va fi așa cum ne-am propus”, a declarat principalul Ionuț Bâscoveanu pentru pagina de Facebook a clubului brașovean.
Pentru CS Vâlcea 1924, o victorie pe 9 martie ar însemna încă un pas foarte important pentru îndeplinirea cât mai rapidă a obiectivului, calificarea matematică în play-off. Dar, pentru asta trebuie să se și alinieze astrele un pic. Tribunele să fie pline cu suporteri care să încurajeze permanent echipa, mai ales în momente mai dificile, Arturo și Roberto să fie cât mai inspirați și toți baschetbaliștii în forma cea mai bună. Altfel, partida se anunță pur și simplu una de tip care pe care.
*Clasament sursa: Flashscore.ro