Senatul a adoptat miercuri, 26 februarie, în calitate de for decizional, proiectul legii anti-drone. Inițiativa legislativă autorizează MApN să doboare aeronavele fără pilot ce intră ilegal pe în spațiul aerian al României. Tot miercuri a fost adoptat și proiectul privind desfășurarea misiunilor și operațiunilor militare pe timp de pace pe teritoriul statului român. Săptămâna trecută, în calitate de prim for legislativ sesizat, și Camera Deputaților adoptase legile amintite, împotriva cărora au votat, la fel ca în Senat, parlamentarii AUR, POT și SOS! Cele trei partide care susțin candidatura inculpatului Călin Georgescu la funcția de președinte al României au continuat să inunde spațiul public online cu fake-news și intoxicări virulente cu privire la cele două legi vitale pentru siguranța națională, ceea ce le poziționează în ansamblu chiar în afara legii.
Proiectul de lege privind controlul utilizării spațiului aerian național a fost adoptat cu 78 de voturi pentru, 11 împotrivă și 2 abțineri. Cel referitor la desfășurarea misiunilor și operațiunilor militare pe timp de pace pe teritoriul României a fost aprobat de plenul Senatului cu 80 de voturi pentru, 12 împotrivă și 2 abțineri. Legile au fost adoptate cu voturile parlamentarilor coaliției la guvernare, PSD, PNL, UDMR și minorități, cărora li s-au alăturat și parlamentarii USR, deși formațiunea se află în Opoziție. Aleșii AUR, SOS și POT s-au poziționat clar împotriva intereselor României, încălcând flagrant jurământul pe care l-au rostit la începerea mandatelor!
“Izolaţioniştii au vrut să facă Rusiei cadou spaţiul aerian românesc. Toţi senatorii USR au votat astăzi în favoarea celor două proiecte legislative care oferă Armatei Române cadrul legal necesar pentru a doborî dronele care încalcă ilegal spaţiul aerian al României. În cadrul dezbaterilor din Plenul Senatului, izolaţioniştii s-au opus categoric acestor măsuri esenţiale pentru securitatea naţională şi fie au votat împotrivă, fie au ieşit din sală, refuzând votul”, se arată într-un comunicat remis presei de USR. “România nu avea o bază legală clară pentru a răspunde incursiunilor. (…) În 2014, nişte omuleţi verzi fără uniformă şi fără declaraţie de război au invadat Crimeea şi au ocupat-o în favoarea Rusiei. Am întrebat ieri, în Comisia de apărare a Senatului, ce se întâmplă dacă maine ne trezim cu 1.600 de omuleţi verzi în Delta Dunării. Eduard Bachide, secretarul de stat din Ministerul Apărării, mi-a răspuns că «îi ia Poliţia». Asta este legislaţia românească în acest moment”, a explicat și senatorul Cristian Ghinea.
NU ESTE VORBA DESPRE NICIO CEDARE DE SUVERANITATE! Conform legii, controlul utilizării spațiului aerian național este efectuat de Ministerul Apărării Naționale (MApN). Pentru îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, MApN organizează și conduce serviciile militare de supraveghere și control al utilizării spațiului aerian național. În scopul apărării colective, spațiul aerian național este integrat în spațiul aerian al NATO, în conformitate cu tratatele la care România este parte. Pentru exercitarea controlului utilizării spațiului aerian național, alături de structuri și mijloace militare specializate naționale, pot fi întrebuințate structuri și mijloace militare specializate ale NATO și ale statelor membre NATO.
MApN, prin Statul Major al Apărării (SMAp), poate efectua transferul de autoritate către autoritățile militare desemnate ale Alianței Nord-Atlantice asupra elementelor naționale din compunerea structurii de forțe a armatei care execută misiuni specifice pentru controlul utilizării spațiului aerian național, în cadrul Sistemului Integrat de Apărare Aeriană și Antirachetă NATO sau în cadrul unor coaliții, pe o durată determinată, în condițiile legii române și ale tratatelor la care România este parte.
Pentru elementele naționale care execută misiuni specifice pentru controlul utilizării spațiului aerian în cadrul Sistemului Integrat de Apărare Aeriană și Antirachetă NATO sau în cadrul unor coaliții, Ministerul Apărării Naționale poate dispune încetarea transferului de autoritate, în funcție de interesele naționale de securitate.
Valuri de dezinformare AUR, SOS, POT și CG
După votarea în Camera Deputaților a celor două proiecte, spațiul ionline a fost inundat cu postări virulente care dezinformează grosolan. MApN informează că proiectele au parcurs toți pașii procedurali impuși, fiind organizate inclusiv dezbateri publice, contrar a ceea ce susțin cei care dezinformează. Oricine vrea să verifice veridicitatea acestor afirmații este invitat să consulte secțiunile Proiecte de acte normative aflate în procedură de transparenţă decizională, de pe pagina de internet a MApN, la adresa https://sg.mapn.ro/transparenta.
“Postările realizate de diferiți utilizatori ai rețelelor Facebook și TikTok acreditează, în mod fals și fără nicio legătură cu realitatea, că: cetățenii României vor fi obligați să meargă la război sau copiii românilor vor fi trimiși să lupte în Ucraina; adoptarea acestor proiecte va însemna că Parlamentul României va vota instaurarea unei dictaturi militare; comanda Armatei României va fi cedată către armate străine (NATO și Bruxelles). Totodată, avalanșa de fake news susține că armata va putea primi ordine să tragă în poporul care protestează, iar integrarea spaţiului aerian național în spaţiul aerian al NATO și gestionarea în comun a acestui spațiu cu structurile aliate ar reprezenta o formă de cedare a suveranității naționale”, arată Observatorul Militar.
Pe larg, despre aceste legi, AICI!