Proiecție. PNL riscă să nu mai obțină nici măcar un mandat de parlamentar în Vâlcea, pe 1 Decembrie

0
131

Am scăpat de dracu și am dat de tac-său. Așa sună o vorbă din popor, care mi s-a părut că sintetizează ce s-a întâmplat în scrutinul de duminică, 24 noiembrie. Am încercat seara, târziu, în noapte, o proiecție a rezultatului năucitor din primul tur al alegerilor prezidențiale, alături de câțiva amici, experimentați în organizare și analiză a proceselor electorale. Ce ne-a ieșit, chiar și după ponderări optimiste, e cu mult mai înfiorător decât ce au dezvăluit urnele duminică.

Curentul pseudo-suveranist – pentru că reprezentanții lui doar îmbracă oportunist o haină politică croită atrăgător și manevrează diabolic mase de naivi sau rătăciți ai societății, nu sunt și cu adevărat, în adâncurile conștiințelor lor, adevărați patrioți – a obținut în Vâlcea un total de peste 40% din voturile exprimate.

Duminică, 1 Decembrie, taman de Ziua Națională, că așa au vrut nemaipomenit de deștepții de la PNL cu gândul la o iluzorie intrare a lui Nicolae Ciucă în trurul al doilea, vor avea loc alegerile generale, pentru Parlament adică. Județului Vâlcea îi revin doi senatori și șase deputați.

Cu 40%, “suveraniștii” vor obține un mandat de senator și două sau chiar trei de deputat. Asta ar însemna AUR și SOS. Dar, Alianța Agricultorilor și Antreprenorilor, principalul partid care îl sprijină pe Călin Georgescu avându-l și lider, e reprezentată la Vâlcea de prieteni apropiați și cu un candidat local independent, fostul viceprimar liberal Virgil Pîrvulescu. Rămâne de văzut dacă el va și reuși să capitalizeze ceva din acest curent, pentru că de la PNL nu prea mai are ce lua, în voturi, oricum nu mare lucru, se pare.

Aceeași proiecție relevă că PSD Vâlcea, câștigătorul disciplinat al rundei, va tremura serios și pentru al treilea mandat de deputat, dar rămâne cu șanse mari de a obține și un senator la redistribuire. Revin cu șanse cel puțin teoretice, datorate intrării Elenei Lasconi în turul secund al prezidențialelor, USR (ce noroc chior ar fi pentru oportunista familie extinsă Gheorghiu, după patru ani “la borcanul cu miere” în care au făcut absolut nimic pentru județ!) sau tinerii profesioniști de la REPER Vâlcea, la un post de deputat.

În acest context, PNL Vâlcea, chiar și cu mobilizarea totală – de care eu unul mă îndoiesc – a primarilor pe care îi mai are, nu poate spera la mai mult de un deputat. Numai că, dacă nu obține cel puțin 16,52% (norma procentuală per mandat) din totalul voturilor pe județ, intră în cinica morișcă a la redistribuirilor. Iar filiala va fi departe, în ierarhia rezultatelor și de jumătatea clasamentului național. S-au dus vremurile în care PNL Vâlcea era lider în Oltenia și în top 5 filiale județene ale formațiunii tocmai abandonate de generalul Ciucă, după scorul dezastruos din T1 prezidențial.

Cu toate acestea, la Vâlcea, nimeni de la conducerea filialei județene a PNL nu vrea să-și asume, nici de astă dată, eșecul devastator din această primă repriză electorală. Cristian Buican continuă să îngroașe obrazul, strângând din dinți pentru premiul necuvenit de încă patru ani de huzur și plictiseală în Camera Deputaților. Cei din jurul său îl girează în continuare, parcă hipnotizați dacă nu cumva chiar lobotomizați, nerealizând că se va dezintegra curând căruța la care au trudit atâția ani sute de liberali autentici. Cine să-i mai trezească, dacă și pe senatoarea Claudia Banu au marginalizat-o în caracteristicul stil abject, în culise, al grupării Buican?

Alegerile parlamentare de duminică, 1 Decembrie, sunt extrem de importante și toți actorii politici ar trebui să-și concentreze eforturile rapid în direcția asta. Mai ales că la orizont se ițește, zâmbind satisfăcut, un alt challanger apărut ca din neant, POT, cu șanse de a acumula voturi însemnate și în județul Vâlcea. Deja rețelele online gem de clipurile lor video la fel de perfid de precis țintite.

*Sursa foto: Facebook, PNL Vâlcea, Cristian Buican la regionala de la Craiova, 21 noiembrie 2024

LĂSAȚI UN MESAJ