25 Noiembrie – Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor

0
29

Violența împotriva femeilor este una dintre cele mai sistematice și mai frecvente încălcări ale drepturilor omului la nivel mondial, atrage atenția Claudia Banu, senator PNL de Vâlcea. La nivel global, aproape 1 din 3 femei se confruntă cu violența fizică și/sau sexuală de-a lungul vieții, mai ales din partea unui partener intim.

“Violența domestică este un fenomen care nu ține cont de gen, etnie sau religie, de studii sau statut. Dar violența domestică este un fenomen care depinde de implicarea și solidaritatea noastră. Nicio femeie nu merită să sufere în tăcere, să își trăiască viața sub amenințare sau frică. Violența împotriva femeilor nu este niciodată justificată. De la femeie la femeie, vă îndemn să nu acceptați mai puțin decât respectul pe care îl meritați. Să aveți curajul de a vorbi, de a cere ajutor și de a crede că schimbarea este posibilă. Voi sunteți cele care puteți rupe cercul violenței – pentru voi, pentru copiii voștri, pentru generațiile care vin.

Voi continua să susțin măsuri clare pentru protecția victimelor și sancționarea abuzatorilor. Dar și noi, ca societate, avem o responsabilitate: să nu mai privim în altă parte, să intervenim când vedem abuzuri și să creăm un mediu în care fiecare femeie să se simtă în siguranță. Violența de orice tip nu poate fi tolerată. Împreună, prin solidaritate, putem oferi curaj, încredere și speranță!

Violența nu are loc în nicio casă, în nicio relație, în nicio societate. Aveți curajul de a alege respectul și demnitatea”, arată parlamentara vâlceană.

*0800500333 – HELPLINE cu număr unic la nivel național destinat victimelor violenței domestice

LĂSAȚI UN MESAJ