Ce intrigă! Bolidul vandalizat în Râmnicu Vâlcea de o iubită geloasă i-ar aparține unui polițist. IPJ, nicio reacție

0
109

Vâlcea info a publicat prima, pe pagina de Facebook, în dimineața zilei de marți, 5 noiembrie, fotografia (primită de la o sursă care locuiește chiar în zona respectivă) ce surprindea un bolid de lux vandalizat, în parcarea Annabella Retail de pe Bulevardul Dem Rădulescu din Râmnicu Vâlcea. De atunci, IPJ Vâlcea nu a furnizat opiniei publice nicio informație legată de incident. Acum vin tot cititorii Vâlcea info și lansează o ipoteză ce pare destul de plauzibilă: mașina ar aparține unui cunoscut polițist. Poate că așa renunță și IPJ la timiditate și comunică dacă s-a efectuat o cercetare serioasă și care sunt rezultatele ei. Mai ales că, de câteva zile, are și un nou adjunct, cu exament absolvit în regulă (nota 7,61), comisarul-șef Puiu Călinescu (celălalt candidat care și-a depus dosarul, șeful Poliției Râmnicu Vâlcea, comisarul-șef Christian Neghină, nu s-a prezentat la examenul scris).

De marți dimineață (de la ora 6.50 – sic!) postarea s-a viralizat și continuă să facă înconjurul internetului, cu impact verificabil (Meta e imbatabil) pe care nu reușește să-l aibă măcar o dată în fiecare lună cam nimeni din presa din întreaga regiune.

Aparent, incidentul ar fi fost efectul geloziei nestăpânite a unei iubite părăsite. Deși, nu este clar cine a ridicat numerele de înmatriculare ale mașinii, mai mulți comentatori din Râmnicu Vâlcea, care locuiesc chiar în zonă, au susținut că însuși proprietarul le-ar fi scos, după cum se poate citi și în comentariile postării. Atunci, de ce a mai lăsat mașina în parcare alte ore bune? Tot o vâlceancă susține acum că autovehiculul ar aparține unui polițist.

Dar, dacă persoana care se bucura de un posibil astfel de “cadou” este tot o femeie, fix noua iubită a neliniștitului Don Juan?

Astfel, intriga capătă noi proporții și întorsături. Ce polițist are astfel de venituri, care să-i permită să locuiască în această zonă, considerată deja de ani buni ”de fițe”, în municipiul reședință de județ? Dar să își permită și un bolid care rivalizează cu cele ale “faunei” ce populează, mai ales seara, Ostroveniul, consacrat mai nou, la nivel național, și de un șlagăr manelist viralizat?

Cum spuneam, încă așteptăm ca IPJ Vâlcea să scape de timiditate și să facă odată lumină în acest caz. Parcă ar fi primul, dacă se confirmă. Și încă se susține că ar fi fost doar copia unui trend de pe TikTok, de Halloween. Păi, Halloween a fost pe 30 octombrie, nu pe 4 și 5 noiembrie! La Vâlcea o fi trend, dar e despre altceva și e de ani buni. Cert e că Vâlcea info își urmărește cu conștiinciozitate subiectele.

PS Să ne amintim, spre exemplu, fără legătură cu subiectul de față, ce mașini conducea mândru Casian, ditamai ofițerul de poliție economică, apropos de “trendul” real de la Vâlcea? Detalii despre caz, AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ