Civic RebelS lansează videoclipul piesei “Dincolo de Neguri” pe 29 iunie

0
2312

Pe 29 iunie, trupa vâlceană Civic RebelS anunță “de departe cea mai complexă producție video”, premiera clipului Dincolo de Neguri, melodie inclusă în viitorul album Magna Wallachia. “Dincolo de Neguri prezintă un contrast, o antiteză românească între un trecut măreț și natură pe de o parte și o problemă contemporană ale cărei consecințe sunt, din păcate, ușor anticipabile în viitor”, explică liderul trupei, Vlad Alexandrescu.

“Ideea melodiei și, apoi, a clipului are legătură cu o problema generala a României. Este o problema pe care cu toții o resimțim, cu toții suntem implicați în ea mai mult sau mai puțin. Filmările au durat mai multe zile, cadrele s-au schimbat. Am cerut și am primit ajutorul unor primării, cărora am dori sa le mulțumim. Avem o colaborare cu Teatrul Municipal Ariel Râmnicu Vâlcea, căruia de asemenea îi mulțumim pentru ajutor, avem prieteni care ne-au sărit în ajutor cu orice. După multă vreme, simțim că nu mai suntem singuri și că avem în jurul nostru din ce în ce mai mulți susținători, prieteni. Va mulțumim tuturor și pe această cale! Am înfruntat soare și căldură, furtuni, ceață, dar am am avut parte și de acele momente în care am crezut că cineva vede ce facem și ne susține de acolo dintre nori, pentru că, unele cadre sunt ireal de frumoase! Efortul a fost unul considerabil, dar, atunci când îți place ceea ce faci și ai încredere în conținut și în mesaj, nu simți că ai fi muncit decât poate a doua zi: oboseală, răceală, arsuri…”

“Este cel mai complex material videografic, care dă viață piesei ce conține și numele viitorului album, Magna Wallachia. Este de asemenea despre ceea ce ne definește, ne unește, sau despre cei care ne veghează, ori, după cum spune marele PHOENIX, despre «cei ce ne-au dat nume.» Abia așteptăm să vă prezentăm întreg materialul, în data de 29 iunie. Țineți aproape de pagina noastră de Facebook și de canalul nostru de Youtube. Tuturor, încă o dată, MULTUMIM pentru susținere!”

LĂSAȚI UN MESAJ