Mărăcine, dat afară cu trimiteri în judecată de la locurile de muncă anterioare venirii la Primăria Galicea! ABA Olt i-a cerut banii înapoi pe ordine de deplasare semnate după ce devenise deja viceprimar

0
2267

În încercarea disperată de a păcăli alegătorii din Galicea să-i acorde încă în mandat în fruntea administrației locale, instabilul primar Florin Mărăcine (PSD) pozează mai nou într-un tip zen în propriile postări pe rețelele de socializare. Crede el că mai poate păcăli pe cineva, după trei ani în care a fost, în mod inexplicabil, probabil cel mai conflictual posibil edil din județ. În special cu funcționarii din subordine, sau “angajații lui” cum a scris în propriul pliant de campanie. N-a trecut nici o săptămână de la ultimele postări, în care-l făcea pe principalul contracandidat, Nicolae Crivăț (PNL), în toate felurile, cel mai des “milițian”, încercând să-i maculeze o carieră ireproșabilă de 28 de ani în structurile MAI la una dintre cele mai grele direcții, cea pentru Combaterea Crimei Organizate. Păi, hai să vedem ce carieră profesională “desăvârșită” îl recomandă pe Mărăcine, înainte de a ajunge primar.

Înainte de toate, reamintim (am și publicat, de fiecare dată, cu probe și mărturii) că nu mai puțin de 10 funcționari au părăsit primăria de când e condusă de pesedist, după zeci de amenințări la serviciu și presiuni să comită ilegalități la comanda lui, repetate jigniri, urmate de fiecare dată de victimizarea publică a autorului. Din aceleași cauze l-au părăsit și cei mai importanți patru consilieri locali, nucleul care l-a ajutat în 2020 să obțină funcția de primar, pe fondul unui mandat 2016-202 jenant al fostului primar Ion Năfliu. Actualul prieten al să de nădejde.

Locurile de muncă anterioare venirii la primărie (viceprimar în 2016, apoi primar, din 2020) ale lui Florin Mărăcine au fost Ocolul Silvic Stoiceni și, apoi, Apele Române – ABA Olt. Ce să vedeți? De la ambele a plecat cu scandal, în urma constatării unor grave abateri. De la OS Stoiceni a fost dat afară, cu trimitere în judecată pentru recuperarea prejudiciului creat!
Nici de la Apele Române nu a plecat în termeni foarte civilizați, dar cel mai grav a fost că, în 2017, după ce a devenit viceprimar, ABA Olt l-a dat în judecată pentru a recupera prejudiciul suferit din cauză că Mărăcine și-a decontat ordine de deplasare, deși el era deja viceprimar. Decizia a instanței a rămas definitivă în defavoarea actualului primar (vezi fotocaptura de mai sus, reluată dintr-un articol mai vechi al nostru pe același subiect). Și spune totul despre probitatea lui morală!

Nicolae (Dan) Crivăț: “Cei mai mulți funcționari competenți au fugit de silă din cauza lui Mărăcine!”

Nota bene! RAJDP a sistat lucrările din proiectul de asfaltare prin Anghel Saligny pentru că primăria nu mai are un funcționar capabil să introducă în programul de finanțare cererile de plată. Vom reveni cu amănunte asupra acestui detaliu.

“Vorbim deseori de sisteme, medical, educațional sau administrativ, de realizări, proiecte de investiții, dar în toate acestea trebuie să primeze OMUL! EL este cel care desfășoară activitatea în diferite domenii, EL este cel care înfăptuie diferite realizări, tot acesta, OMUL, este principalul beneficiar al acestora. Ca atare, o administrație publică locală lucrează pentru OAMENI, adică pentru întreaga comunitate. Primarul, sau orice alt factor de conducere din cadrul Administrației, nu trebuie să aibă nici o influență sau constrângere asupra funcționarului public, să întocmească acte juridice și administrative care să constrângă, sau în rezoluția de a hărțui un funcționar la locul de muncă, sau vreun cetățean a cărui opinie este diferită de cea a primarului (dispoziții, transfer de atribuții, desfacerea contractului de muncă de asistent personal și altele).
De asemenea, subliniez, primarul nu trebuie să profereze și să propage în spațiul public minciuni și intrigi menite să inducă teamă, să denigreze sau să aibă ca scop marginalizarea unei persoane incomode. Primarul Florin Mărăcine excelează la aceste capitole, duse la îndeplinire cu diferite persoane cumpărate sau condiționate. Astfel de practici au făcut ca în ultimii trei ani și jumătate să părăsească funcțiile din cadrul Primăriei Galicea doi secretari generali de comună, inspector superior taxe și impozite, inspector principal achiziții publice, contabil, inspector principal taxe și impozite, firmă de contabilitate ce o plătea dublu față de fosta contabilă, un consilier personal, un personal contractual, un viceprimar, la care se adaugă cei patru consilieri ce i-au retras sprijinul politic lui Mărăcine. Azi este în postura de a nu avea un funcționar capabil să introducă în programul de finanțare Anghel Saligny cererile de plată la lucrările parțiale din proiectul «Asfaltare a 7,4 drumuri comunale», RAJDP sistând lucrările pentru neplată. Fapt pentru care ne întrebăm de ce serviciile sunt de proastă calitate”, a declarat președintele PNL Galicea.

LĂSAȚI UN MESAJ