Începe jihadul în școli? Constantin Rădulescu, misterios: Pe primul plan oamenii! Fără teamă, oameni buni! Directorimea numită politic… oameni trecători în funcții!

0
2119

Președintele PSD Vâlcea, dar și al Consiliului Județean Vâlcea, a îmbrăcat pentru prima dată, după destul de mult timp, haina strict politică și a lansat un avertisment subtil pe pagina de Facebook a filialei județene a formațiunii celor trei trandafiri. Mesajul vizează Inspectoratul Școlar Județean, condus de Mihaela Andreianu, reprezentantă a PNL. Și conține și promisiunea unei reveniri detaliate pe subiect.

“Avem un parteneriat inclusiv cu inspectoratul școlar. Atunci când se vrea. Noi vrem mereu. Tocmai de aceea avem o colaborare excelentă cu unitățile de învățământdin județ, nefiind și neputând fi niciodată cenzurați de Inspectoratul Școlar Județean, care de multe ori gândește politic. Nu trebuie să gândim educația, cultura și pe tineri… nu trebuie să-i gândim politic. Iar profesorilor, învățătorilor, educatorilor și tuturor cadrelor didactice le spun că inspectoratul școlar nu este unealtă de presiune. Și că trebuie să îi respecte. Șieu îi respect pe toți profesorii din județul Vâlcea, așa cum îi respect și pe primari. Eunu am făcut, și s-a văzut, nicio investiție înjudeț uitându-mă la culoarea carnetului de poartid”, a declarat Constantin Rădulescu.

LĂSAȚI UN MESAJ