Burleanu a trecut la PSD și duce o campanie violentă de intimidare a potențialilor concurenți la Primăria Sinești

0
2228

Primar deja de două mandate, Cristian Burleanu s-a transformat deja într-un satrap al micuței comune Sinești. Ales de două ori din partea PNL, el a schimbat de curând barca politică la PSD și cred că poate face ce vrea. Spune că vrea “să câștige alegerile de acum cu 120%”, sfidând cu tupeu noțiuni elementare de bun simț și cultură democratică. Boala puterii l-a ulcerat însă de ceva timp, nu de acum, transformându-l într-un individ fără Dumnezeu, cu comportament violent și cu anturaj pe măsură. Cu care, bineînțeles, a împânzit administrația locală.

Burleanu vrea acum nici mai mult, nici mai puțin decât să candideze de unul singur la funcția de primar pe 9 iunie. Pentru asta e dispus să intimideze pe oricine, chiar și ziua în amiaza mare. Dar, asta nu de acum. Încă din 2018 a văzut în niște bieți dascăli potențiali adversari, deși ei doar se străduiau să cosmetizeze voluntar grădinița în care erau exilați temporar cu clasele de școală și curtea acesteia, pentru că începuseră lucrările de renovare la imobilul de lângă primărie. Lucruri pe care ar fi trebuit să le facă administrația locală. Pe 2 septembrie 2018, în jurul orei 16.00, Burleanu l-a asmuțit pe viceprimarul Alexandru Dumitru să-l agreseze pe soțul directoarei (întâmplător, membră a PSD la vremea respectivă), care își ajutase soția la văruitul grădiniței și curățatul curții. Victima a făcut sesizare penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu, obținând în prealabil certificat medical constatator din care rezulta că a suferit multiple leziuni (cum ar fi fractură de maxilar, printre altele).

De atunci, Burleanu și-a pus în mișcare toate resursele pentru mușamalizarea cazului. A reușit să obțină în instanța de la Horezu tergiversări, în ciuda avertismentelor procurorului de caz că se prescrie fapta penală, dar nu a reușit să oprească parcursul procedural în civil. În prezent, dosarul se află pe rolul Curții de Apel Pitești. Și de ar fi singurul care îl vizează pe Burleanu și clica lui cu care s-a înstăpânit peste comuna Sinești.

*Sursa foto: Tribuna Vâlceană

În ziua în care am poposit la Sinești (săptămâna trecută), Burleanu se afla la Berbești, potrivit spuselor funcționarilor din primărie. Ulteriar am aflat, mergând și în orășelul minier, că nici acolo n-a fost întâmplător, ci cu treabă politică. La Poliția Berbești! În fine. În episodul următor, amănunte scandaloase despre abuzurile administrative comise de edilul unei comune îndepărtate de Râmnic, prea puțin vizitată de reprezentanții presei autentice, dar și de cei ai instituțiilor de control.

LĂSAȚI UN MESAJ