CNI Matei Basarab: Dezbatere între elevi din șase țări pe teme precum fake news, democrație, consum responsabil și drepturile omului, în cadrul unui proiect Erasmus+

0
2482

În perioada 14-20 ianuarie, Colegiul Național de Informatică Matei Basarab din Râmnicu Vâlcea găzduiește activități din cadrul ultimei etape a unei mobilități Erasmus+. Marți, 16 ianuarie, în Sala de festivități au avut loc prezentarea și dezbaterile din cadrul Proiectului “Active to strengthen European values” (ASEV – număr de referință: 2021-1-LY01-SCH-000030299), concentrate pe șase teme principale: discriminare, fake news, democrație și cetățenie europeană, consum responsabil, valori europene și drepturile omului. Acțiunile au inclus și un interesant concurs de tip… public debate, un exercițiu care merită popularizat mult mai mult cel puțin în rândul liceenilor și la Vâlcea.

Prestigiosul colegiu vâlcean este implicat în acest proiect alături de școli din Lituania – coordonatorul european al proiectului, Turcia, Bulgaria, Olanda și Italia: Radviliskio Lizdeikos gimnazija din Radviliskis, Lituania; Gimnaziya s prepodavane na tchuzhdiezitsi Yordan Radichkov din Vidin, Bulgaria; Istituto D’Istruzione Superiore „Pomponio Leto” din Teggiano, Italia; Vereniging voor Christelijk Voortgezet onderwijs Rotterdam en omgeving, Christelijke Scholengemeenschap Comenius College – Rotterdam, Olanda; Fahreddin Kerim Gökay Anadolu Lisesi din Istanbul, Turcia. Un amplu material pe acest subiect a fost realizat și de colegii de la Antena 3 Vâlcea.

Miercuri, 17 ianuarie, elevii și cadrele didactice implicate în acțiuni au fost primiți de președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu (chiar în ziua în care demnitarul împlinea 48 de ani). “Astăzi, am primit vizita unei delegații de elevi și profesori din Lituania, Turcia, Bulgaria, Olanda și Italia, participanți la un proiect Erasmus, care se desfășoară în parteneriat cu CNI Matei Basarab. Le-am urat «bun venit în Vâlcea!», cel mai frumos și mai vechi județ din România, care și-a păstrat denumirea originală. Le-am povestit că la noi se face turism tot anul. Poți merge la schi iarna pe una dintre cele mai frumoase pârtii de schi din Europa, poți merge la plajă, dar te poți face și bine cu ajutorul apelor minerale din stațiunile balneoclimaterice și îl poți găsi pe Dumnezeu în mănăstirile noastre frumoase și binecuvântate. Am petrecut momente frumoase alături de ei astăzi, chiar de ziua mea. Am primit și un cadou și le-am oferit și eu, ca amintire de la Vâlcea, câteva dintre produsele noastre autohtone. În finalul întâlnirii noastre, le-am mulțumit pentru vizită și i-am invitat să revină la Vâlcea și ca turiști, pentru a descoperi frumusețea acestui județ”, a explicat Constantin Rădulescu.

“Obiectivele principale ale proiectului sunt: implicarea civică a tinerilor și dezvoltarea responsabilității civice, participarea tinerilor la nivel local, național și european, schimbul de bune practici între profesori și crearea unor strategii de includere a subiectelor europene în cadrul obiectelor de studiu la nivelul școlilor participante”, arată și reprezentanții CNI Matei Basarab implicați în mobilitate, director și coordonator de proiect, prof. Iuliana Claudia Gavrișiu și prof. Gabriela Eugenia Cocoș.

LĂSAȚI UN MESAJ