Agenția Națională de Integritate și Instituția Prefectului județului Vâlcea ar fi trebuit să constate, potrivit legii, încă din decembrie 2023, încetarea calității de consilier local la Râmnicu Vâlcea a lui Ionuț Nuică, din partea PER. Acesta a avut rol de organizator la Regionala AUR desfășurată la Râmnicu Vâlcea (1 decembrie 2023), purtând însemne oficiale în acest sens din partea formațiunii politice conduse de George Simion, atribuție care nu îi putea fi conferită decât în baza aderării oficiale la aceasta. Mai mult, pe 19 noiembrie 2023 (vezi foto mai jos), Ionuț Nuică a coordonat înființarea organizației AUR Voicești și alegerea conducerii locale. Conform legii, orice ales local își pierde funcția în momentul în care, în cursul mandatului exercitat, trece de la un partid pe listele căruia a fost ales la altul. Totodată, ANI trebuie să cerceteze și posibila situație de incompatibilitate în care s-a aflat, precum și alte detalii obligatorii, conform legislației, asupra cărora vom reveni cu proxima ocazie.

Cu câteva luni înainte de a activa “pe față” la AUR, fiul cel mare al familiei care a fondat cunoscuta societate Noil SRL (restaurante, agricultură, transport) a fost cadorisit de primarul Mircia Gutău cu funcția de director al piețelor din municipiul reședință de județ. Până atunci, funcția respectivă fusese deținută de liderul grupului PSD din CL Râmnicu Vâlcea, Fănel Lețu. Multă lume s-a întrebat care a fost sensul acestei decizii administrative, din moment ce familia Nuică se mândrește cu o afacere de succes încă, al cărei management a fost transferat în mare parte celor doi fii, Ionuț și Ovidiu (juniorul s-a înscris în AUR acum doi ani). Răspunsul era mai simplu decât s-au așteptat mai toți observatorii activității politico-administrative locale. Ba, chiar evident. Afacerile private nu merg chiar atât de bine și au apărut dovezile unor decizii delicate din punct de vedere penal luate chiar de familia Nuică. Bunăoară, chiar el s-a ocupat de taraba cu mititei a Noil din Târgul de la Râureni. Ce să vezi? Ceilalți doi întreprinzători care desfășoară exact aceeași activitate în respectiva locație au succes în continuare, numai vestiții “mici de la Nuică” n-au avut succes. Excelentă probă de competență în management, nu?
Mare manager de succes, faliment cu vestiții mici de la Nuică în târg la Râureni…
Dar, nu acela a fost obiectivul principal trasat lui Ionuț Nuică de mentorul său politic Mircia Gutău. A fost unul cu o miză mult mai importantă, în perspectiva alegerilor din anul acesta. Pe scurt, subordonarea filialei județene AUR. În momentul în care George Simion a decis că din partea AUR va candida la funcția de primar în Râmnicu Vâlcea omul de afaceri Vicențiu Mocanu, pe care l-a numit și coordonator regional al formațiunii pe opt județe, Gutău a simțit că-i fuge pământul de sub picioare și-i scapă de sub control jocul politic local. Bietul Nuică s-a văzut obligat de împrejurări să adapteze obiectivul la noua realitate. Acum, că e clar că Mircia Gutău va candida din partea PSD (i s-a și predat, de facto, organizația municipală zilele acestea) și că AUR va fi un competitor serios în alegeri, ba, chiar pe o uriașă zonă comună de electorat, obiectivul vital al subordonaților primarului în funcție este să destabilizeze filiala condusă de Antonio Popescu din partea căreia va candida Vicențiu Mocanu la funcția de primar în Râmnicu Vâlcea și care, sunt semne tot mai clare, are șanse mari să arbitreze majoritatea și în viitorul consiliu județean.
Kompromat mizerabil ticluit în consacratul stil agresiv KGBist al argaților lui Gutău
Până la următorul articol pe subiect, nu mai lungesc vorba. Colegi din presa locală ne-au relatat (adică nu doar semnatarului acestui articol de opinie) că Ionuț Nuică le-ar fi propus să publice, contracost, articole defăimătoare despre Vicențiu Mocanu, lucru pe care l-au refuzat, după cum susțin. Articolele ar trebui să vizeze în primul rând zona de viață privată a candidatului AUR, munca și succesul său în administrarea afacerilor neputând fi contestate credibil. Astfel, ar vrea ei să insiste pe aspecte precum faptul că Vicențiu Mocanu are și cetățenie italiană. De parcă ar fi primul care a muncit mulți ani în Italia și s-a întors acasă, investind banii câștigați (legal! că și aici vor să scornească niște ipotetice afaceri necurate fix unii care au căzut pe interceptare prin dosare cu narcotice) acolo în afaceri care au creat locuri de muncă în țara lui. Vicențiu a fost căsătorit cu o doamnă care este cetățean italian. Astfel, a dobândit și el cetățenia. Și fiul său are dublă cetățenie. O altă răstălmăcirea grotescă pusă la cale ar fi faptul că și-ar fi făcut operații estetice. Oameni buni, știți ce este aceea o deviație de sept? Ei, dacă știți, aflați că afecțiunile respiratorii la el au fost mult mai grave și a fost obligat să se trateze, iar la un moment dat chiar să se opereze. Și are un teanc de dosare medicale ca probe. La fel ca înainte de nunta cu Cristina Spătar, s-a încercat și reluarea temei că fosta lui soție ar fi fost mult mai în vârstă. În realitate, nici Cristina nu e așa, eventual stârnește invidie prin felul impecabil în care arată: el are 50 de ani, Cristina 51 (scuze, Cristina, din partea autorului acestor rânduri!). În fine, am furnizat doar câteva mostre de “argumente” cu care vor să-l discrediteze Gutău și argații pe candidatul AUR în spațiul public. Cam grav de mare disperarea pentru unul, fie el și ajuns la etatea de 70 de ani, care se pretinde jucătorul numărul unu în politica, administrația și afacerile locale, nu credeți?
(Va urma)