G4Media a intrat în posesia unor mesaje de pe grupuri de Whatsapp ale transportatorilor unde se vorbește despre organizarea unui protest care să blocheze Valea Oltului duminică spre luni noapte (14-15 ianuarie – n.n.) pentru a crea “un deranj foarte mare pentru București” și pentru a nu se lungi manifestația “precum războiul Ucrainei”. La ora publicării acestui material, IPJ Vâlcea susține că, deocamdată, nu sunt semne că protestatarii vor pune în practică discuțiile. O delegație a protestatarilor se află acum la Ministerul Finanțelor.
UPDATE! INTIMIDĂRI. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea infracțiunii de instigarea publică, raportată la infracțiunea de împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice. “Polițiștii de la investigații criminale îl bănuiesc pe un bărbat de 37 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, că, la data de 12 ianuarie a.c., prin intermediul unei aplicații de comunicare online, ar fi transmis mesaje prin care instiga la blocarea drumurilor publice în zona Valea Oltului și DN1 pe tronsonul Brașov – Ploiești, în noaptea de 14/15 ianuarie a.c.,pentru a întârzia livrarea de produse alimentare esențiale populației, respectiv carne, fructe, etc. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea”, a transmis IPJ Bihor.
De menționat este că până acum protestatarii au declarat că protestele sunt ”spontane” și nu organizate, mai arată G4Media. Câteva dintre mesajele în posesia cărora a intrat G4Media de pe grupurile transportatorilor:
• “Dacă se blochează duminică spre luni noaptea Valea Oltului și intrarea pe DNu de la Brașov spre Ploiești se face un deranj foarte mare pentru București…”
• “Mai ales că noaptea, circulă curieratul, fructele, carnea, o să se cam dea peste cap multe”
• “Avem nevoie de un consultant să nu ajungem la pușcărie, dar să mergem la limite”
• “Eu am prins patru zile cu vestele galbene în Franța și am văzut cât au fost de organizați”
• “Trebuie să simtă și cei din afara României că sunt proteste ca să îi împingă pe ai noștri, că altfel o să ne lungim precum războiul Ucrainei”
• “Blocați Valea Oltului”.
• “Camioane cu remorci sunt indicate, cu un camion acoperi spațiul a patru capete tractor”
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, vineri seară, la Digi24, că o parte din reprezentanții asociațiilor de transportatori au fost ”mirați că s-a ajuns la acțiuni așa de radicale”:
”Atunci când vrei să fii conform legii, când vrei să fi respectat și ascultat, trebuie să respecți legea. (…) Am contactat o parte din asociații, le-am spus veniți să vedem. Mulți erau și ei mirați că s-a ajuns direct la acțiuni așa de radicale. Mă miră”, a declarat Grindeanu vineri seară.
Miercuri, 10 ianuarie, de la Vâlcea au plecat spre București, de la primele ore, aproximativ 70 de camioane, în zilele următoare alăturându-se protestului și alți vâlceni. Revendicările transportatorilor se referă la: mărirea pragului indemnizației de deplasare neimpozabile a șoferilor pe intern și extern; reducerea accizei la motorină; diminuarea prețurilor la polițele RCA în conformitate cu standardele din Europa de Vest; combaterea concurenței neloiale cu companiile care nu dețin RCA și licențe; e-Transport (GPS pe camioane); acordarea taxei de drum la nivelul calitativ al drumurilor din România; tichete pentru camioane electrice; eliminarea neregulilor la cântare și reducerea timpilor așteptare din vămi; eliminarea problemelor de transfer al containerelor din Portul Constanța și multe altele.
*Sursa capturii foto: G4Media.ro