În numele fiului, de data asta. Primarul comunei Scundu, găsit în conflict de interese administrativ de ANI

0
3034

Inspectorii Agenției Naționale de Integritate au anunțat vineri, 15 decembrie, că au constatat starea de conflict de interese administrativ în care s-a situat primarul comunei vâlcene Scundu, Mihăiță-George Blejan. Motivul îl constituie angajarea tatălui său, Dumitru Blejan, în funcția de consilier personal al viceprimarului localității, în 2020, după ce și acesta a pierdut postul de primar din cauza unei incompatibilități stabilită de ANI și confirmată de instanță. La data faptelor, Mihăiță Blejan era viceprimar al lui Dumitru Blejan și a participat la votul prin care și-a numit tatăl consilier personal în perioada în care a îndeplinit și atribuțiile de primar. S-au organizat alegeri parțiale în 27 iunie 2021, moment în care Mihăiță Blejan a fost ales primar tot din partea PSD.

“În perioada exercitării mandatului de viceprimar, având un interes personal în problema suspusă dezbaterii, a participat la adoptarea Hotărârii C.L. al comunei Scundu privind aprobarea modificării organigramei și a statului de funcții din cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Scundu pe anul 2020, ce a stat la baza angajării tatălui său în funcția de consilier personal la cabinetul viceprimarului.
Menționăm faptul că la alegerile locale 2020, tatăl persoanei evaluate a obținut mandatul 2020-2024 pentru funcția de primar al aceleiași comune, însă ulterior alegerilor, mandatul i-a fost invalidat de către Judecătoria Drăgășani, jud. Vâlcea ca urmare a rămânerii definitive a Raportului de evaluare emis de ANI, prin care s-a constatat starea de incompatibilitate în care s-a aflat tatăl persoanei evaluate. Astfel tatălui persoanei evaluate i s-a aplicat interdicția deținerii timp de trei ani a oricăreia dintre funcțiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 de la data încetării exercitării mandatului 2016-2020.
Astfel, prin aprobarea hotărârii  mai sus menționată, persoana evaluată a creat posibilitatea angajării tatălui său în cadrul Primăriei Scundu pe o funcție care nu face parte din funcțiile prevăzute de art. 1, alin. (1) din Legea nr. 176/2010.
Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 228, alin. (1), lit. a) și alin. (2)-(5) din O.U.G. nr. 57/2019”, se arată în comunicatul ANI:.

LĂSAȚI UN MESAJ