Angajații APAVIL, în prag de grevă spontană

0
5057

Marți dimineață, 31 octombrie, mai mulți angajați ai APAVIL SA au fost în pragul declanșării unui conflict spontan de muncă. În timpul ședinței operative, a sunat repetat un șef de echipă de la intetvenții să roage conducerea societății vâlcene să meargă cineva să detensioneze situația, pentru că angajații nu mai vor să lucreze.

“Directorul general Ion Florescu ne-a transmis prin telefon că putem pleca toți, că aduce alții în locurile noastre. Nu vrea să știe că nu mai sunt piese de schimb în magazine, de mult timp, nu de acum, nu avem cu ce lucra. Nici măcar nu suntem plătiți civilizat, mulțumim sindicatului pentru cum a negociat contractele colective de muncă. Cu toate astea, frecvent cumpărăm piese din banii noștri. Acum, nu mai vor nici să ni le deconteze, deși prezentăm toate documentele doveditoare. La noi în societate, șoferul directorului general are salariu brut de 5.500 de lei. Un inginer are doar 4.800 de lei. Brut! Nu ni se plătesc nici orele suplimentare. Ba, ne-au mai și tăiat două-trei ore, în care puteam fi învoiți pentru urgențe, am fost la înmormântarea unui coleg, un nepot al cuiva care a lucrat zeci de ani în presă, îl cunoașteți și dumneavoastră. Ne-am trezit cu orele suplimentare tăiate pentru că am fost la acea înmormântare”, ne-a explicat unul dintre angajații revoltați.

Muncitorii au insistat să vină la fața locului și primarul Gutău sau președintele CJ Constantin Rădulescu. Cel de-al doilea nu avea cum, era în ședință ordinară. Primarul putea totuși măcar trimite un reprezentant, dar nu a făcut-o. În curând, și mai multe, pe larg, despre APAVIL.
În ultimii ani, sute de angajați ai societății au renunțat la locurile de muncă de aici. Ne mirăm de ce.

LĂSAȚI UN MESAJ