Țigaret încearcă să-i trezească din amorțire pe parlamentarii vâlceni: propune pedepse și mai dure pentru șoferii drogați!

0
3832

Activist civic de ani buni consacrat și de acțiunile în domeniul siguranței rutiere, inginerul Bogdan Țigaret insistă ca parlamentarii să înăsprească regimul sancțiunilor. În acest sens, el propune să fie confiscate mașinile conducătorilor depistați la volan sub substanțelor psihoactive. Miercuri, 23 august, Țigaret a lansat chiar un apel public adresat parlamentarilor vâlceni pe această temă.

“Observ o creștere alarmantă a consumului de droguri și un număr tot mai mare de accidente provocate de către conducători auto aflați sub influența drogurilor. O posibilă soluție pentru diminuarea acestor lucruri ar fi o lege mult mai dură cu conducătorii auto depistați sub influența drogurilor la volanul autovehiculelor.

Legea 200/2023, publicată în Monitorul Oficial și care se aplică din 10 iulie 2023, vizează modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal. Mai precis, Codul penal stabilește că “fapta conducătorului unui vehicul de a consuma alcool sau alte substanțe psihoactive, după producerea unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, până la recoltarea mostrelor biologice, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă”.

În calitate de Președinte al Centrului pentru Prevenirea Accidentelor de Circulație și de Muncă fac un apel către toți parlamentarii vâlceni să propună și să susțină de asemenea un nou amendament la Codul Rutier, care să-i pedepsească și mai grav pe conducătorii auto identificați a fi sub influența drogurilor și anume prin confiscarea autovehiculului la volanul căruia au fost identificați (indiferent dacă acesta se afla în proprietatea respectivului conducător auto sau nu).

M-aș bucura să văd interesul parlamentarilor vâlceni, din toate partidele, dând curs acestei inițiative și îi invit să mă contacteze pentru a scrie împreuna această lege”,
arată Bogdan Țigaret.

LĂSAȚI UN MESAJ