Scriitorul Traian Dobrinescu, președinte al Forței Dreptei Vâlcea, are, de câteva zile, intervenții publice pertinente, lucide și foarte limpede argumentate și cu privire la greva cadrelor didactice. El însuși de formație profesor, liderul liberal arată și măsurile pe care le-a propus și susținut în calitate de parlamentar, în perioada 2012 – 2016 fiind deputat al PNL.
“(…) Atâta timp cât Legea 1 va guverna învățământul românesc, lucrurile vor merge din rău în mai rău. De-a lungul anilor, ea a fost peticită cu atâtea amendamente, încât nici dracu’ nu se mai descurcă în ițele ei. Ce-ar fi de făcut? Anulată de urgență și stabilit un punct zero, de unde s-o luăm de la capăt, cu un proiect nou care să vizeze reforma învățământului românesc. Voi prezenta câteva puncte ale acestei reforme, așa cum am făcut-o în Parlamentul României, Comisia de Învățământ, în anul 2014:
– alocarea procentului de 6% din PIB, garantat prin lege, iar banii să meargă spre salarii, spre construirea și dotarea școlilor și grădinițelor, spre cercetare și formarea unei noi categorii: psihopedagogul;
– un psihopedagog la 100 de elevi sau de grădinițari, care să întocmească și să urmărească, de la grădiniță și până în ultima clasă de liceu, fișa psihopedagogică a copilului/adolescentului;
– învățământul dual: separarea învățământului teoretic de cel profesional, pe baza fișei psihopedagogice;
– renunțarea la titularizarea pe post! titularizarea distruge competiția! fiecare dascăl să dea examen pe post din patru în patru ani!
– încurajarea salarială a dascălilor din mediul rural și asigurarea de locuințe; repartizarea absolvenților în localitățile din care provin sau în cele limitrofe;
– directorii și inspectorii de specialitate nu vor fi numiți politic, doar inspectorul general; directorii vor fi numiți de corpul profesoral din care fac parte, avându-se în vedere aptitudinile administrative, iar inspectorii vor avea ca temei competența și meritele profesionale;
– revenirea la examenul de admitere, de treaptă, după clasa a zecea, și la examenul de admitere în facultăți;
– reevaluarea facultăților particulare;
– salariul net pentru stagiari: educator – 2.500 lei, învățător – 3.000 lei, profesor – 3.500 lei (cu bonusuri pentru dascălii din mediul rural); fiecare grad didactic va fi plătit cu 1000 lei; doctoratul nu va suplini gradele I și II;
– durata activității de titular a unui dascăl va fi de patru ani, adică până la următorul concurs pe post; cel care nu ia examenul/concursul va rămâne la dispoziția Inspectoratului școlar.
În sinteză, cam așa vedeam atunci, în 2014, așa văd și acum reforma sistemului de învățământ din România. Poate fi un început, dacă va exista o dezbatere publică. Sau măcar o participare la provocarea lansată azi. Greva? Un fâs! Un spectacol de stradă. S-auzim de bine, dar parcă văd că mâine plouă”, arăta Traian Dobrinescu marți, 6 iunie, pe contul său de Facebook.
Greva, un spectacol degeaba
Joi, 8 iunie, președintele Forței Dreptei Vâlcea a adăugat un text formulat mai plastic, ușor amar, dar la fel de bine articulat ca mai toate opiniile exprimate în spațiul public. În general, Traian Dobrinescu nu vorbește de dragul de a se auzi, iar în scris este și mai sever cu el însuși, în primul rând.
“În Franța, am văzut cei mai frenetici și mei fericiți greviști. Părea că nu obținerea unor drepturi ar fi miza, ci bucuria de a călca în picioare, și măcar pentru o zi, sacralitatea legii și buna rânduială socială. Părea că în acea zi – acele zile – francezii și-au redobândit libertatea pierdută odată cu venirea pe lume. Fiecare grevă la care am asistat mi-a lăsat imaginea unei mici și concentrate revoluții. Francezii trăiesc grevele ca pe o sărbătoare a împlinirii destinului.
Grevele românilor sunt lipsite de suflet și de imaginație, strepezite, semn că nu avem nicio aplecare spre revolta sinceră și curajoasă. Nu credem nici în motivele care ne determină acțiunea, în nevoile care ne împing spre grevă, și nu avem nici credința idealurilor care ne bântuie uneori. Suntem spăimoși și reținuți în tot ce facem. Și când facem câte ceva, ne îndoim că facem ce trebuie. Zvâcniri involuntare, fără finalizare. Parcă vrem să încurcăm timpul, doar să ne băgăm în seamă, doar să bifăm o acțiune.
Greva dascălilor din ăst timp este un spectacol de mimi, organizat de niște sindicaliști profund nepricepuți și total lipsiți de imaginație. Nu declanșezi o grevă de dimensiuni naționale la sfârșit de an școlar, când se încheie medii și se dau examene. În loc să-și facă aliați, dăscălimea îi ostilizează chiar pe cei care ar trebui să-i stea alături. Chiar susținătorii obosesc când timpul nu este potrivit (vezi examenele care bat la ușă!)
Liderii de sindicat ar fi trebuit să știe că acțiunea este sortită eșecului. Lipsa banilor ar fi un prim semnal. Liderii de sindicat ar fi trebuit să știe că acest guvern a sărăcit țara cum nu a făcut-o vreun alt guvern până acum, că acest guvern nu a fost în stare, nu este în stare și nu va fi în stare să prioritizeze nevoile neamului ăsta oropsit și bătut de soartă. Soartă se numesc și neputința, și prostia, și lașitatea, și nesinceritatea, și hoția, și beția, și lenea, și îndărătnicia. Și toate la un loc, pentru că pe toate le avem!
Dăscălimea trebuia să iasă în stradă acum vreo treizeci de ani, dar a preferat liniștea obedientă și conformistă. Iar liderii de sindicat au trădat-o mai mereu (vezi Victor Ciorbea!). Vom vedea anul viitor ce lideri de sindicat vor deveni parlamentari și miniștri. Din punctul meu de vedere, această acțiune este greva liderilor de sindicat, nu a dascălilor. Dascălii sunt doar masa de manevră. Dar, așa cum se știe, tot liderii de sindicat sunt marii sinecuriști ai țării.
Prin lege, învățământul românesc are alocate șase procente din PIB. Niciodată nu i s-a dat mai mult de 2,6%. Greva dascălilor poate obține ceva, dar trebuie să știi când o declanșezi. În niciun caz la sfârșit de an școlar. Timpul potrivit ar fi sfârșitul de an calendaristic ori începutul de an calendaristic, atunci când se face bugetul și se taie în felii. Ei, bine, stimați dascăli, ieșiți în stradă odată cu ziua națională a României și nu mai plecați din stradă, din fața Guvernului, din fața Parlamentului până nu obțineți ceea ce vi s-a garantat prin lege: 6% din PIB. Sau măcar 4% din PIB. Melodrama în care jucați acum nu poate stimula decât imaginația elevilor mediocri și a părinților deresponsabilizați paternal.
Dar mai există o cale, mai simplă și mai eficientă decât greva, mai înțeleaptă și mai la îndemână: constituiți-vă în parte vătămată și dați statul român în judecată pentru nerespectarea legii care asigură Învățământului românesc cele șase procente din PIB. Este o cale de urmat, fără a întrerupe procesul de învățământ. Poate că nu sunt primul care propune această soluție, o repet doar, ca să fie ținută minte. S-auzim de bine!”
