Alexandru Roibu, fiul fostului manager general al Oltchim SA Constantin Roibu, continuă investițiile în afaceri imobiliare. Cea mai recentă are ca obiectiv ridicarea unui imobil de locuințe colective cu funcții complementare, regim de înălțime P + 6E, în Sectorul 5 din București, al cărui primar este, de anul trecut, Cristian Popescu Piedone. Amortizarea și profitul investiției ar urma să fie asigurate, evident, de închirierea și subînchierierea lor.
Ansamblul (voci din branșă susțin că va conține și spații comerciale, pe un “patent” procedural larg uzitat în domeniu) urmează a fi edificat pe Strada Mihai Sebastian nr. 23F, durata estimată a lucrărilor fiind de doi ani. Beneficiar și constructor este societatea Spațiul Comercial PSN SRL. Firma vâlceană are adresa chiar pe platforma chimică, Strda Uzinei nr. 171, camera 7, etaj 1. Alexandru Roibu deține 90%, iar Gaberiela Roibu 10%. Ducu, așa cum îl alintă apropiații, apare în datele Oficiului Național al Registrului Comerțului cu participații într-un total de 12 firme, dintre care 10 în funcțiune, cu o cifră de afaceri cumulată de 26,585 milioane de lei și un profit cumulat de 4,6 milioane de lei.
Glumind puțin, pentru anvergura investițiilor din domeniu cu care a obișnuit în ultimii ani (link edificator mai jos), acest nou… blocșor pare mai mult un moft făcut unor amici.
Ar fi, totuși, o mică problemă: aglomerația de construcții deja existente la adresa respectivă. Dar, na, asta rămâne la latitudinea primăriei. (sic!)
Pe aceeași temă: 15 septembrie 2019 – Afacerile urmaşilor: Fiul lui Roibu de la Oltchim s-a asociat cu fiul lui Cojoc de la Chimcomplex şi fac blocuri la Timpuri Noi în Capitală
https://www.zf.ro/companii/afacerile-urmasilor-fiul-lui-roibu-de-la-oltchim-s-a-asociat-cu-fiul-lui-cojoc-de-la-chimcomplex-si-fac-blocuri-la-timpuri-noi-in-capitala-18384882