Prima data când vâlcenii au auzit de Andrei Gheorghiu a fost în toamna anului 2016, atunci când a fost desemnat candidat pe primul loc de pe listă la Camera Deputaților din partea USR. Se prezenta atunci ca economist, dar el nu avea studii acreditate absolvite, ba chiar începuse, de doi ani, alte studii, de data asta în drept administrativ, la Universitatea “Constantin Brâncoveanu” din Pitești. Ce încredere prezintă un tânăr care minte atât de nonșalant deja de ani buni?
Din 2019, în toate prezentările publice, actualul viceprimar al USRPLUS de la Râmnicu Vâlcea se lăuda că a făcut o primă facultate în București și a mai făcut una ulterior, în drept administrativ, ferindu-se de a furniza alte elementare detalii. Asta i-a permis, după… facultățile lui, să se recomande în documente publice și economist, și jurist.
Care sunt, de fapt, studiile lui Andrei Gheroghiu, în vârstă de 35 de ani?
• 2000-2004: Liceul Industrial Ferdinand (fost Nr. 6), anterior școala primară și gimnazială în mediul rural, în comuna natală, Stoilești.
• 2007 – 2010: Facultatea de management în turism a Universității Creștine Dimitrie Cantemir București, acreditată abia din vara anului 2010.
• 2014-2018: Universitatea “Constantin Brâncoveanu” Pitești.
Surse:
https://ro.linkedin.com/in/andrei-florin-gheorghiu-5a407586
https://talent.hubstaff.com/profiles/andrei-gheorghiu/resume
https://www.usrplus.ro/andrei_gheorghiu
“Îmi doresc să sprijin transformarea României într-o țară performantă, modernă, occidentală, condusă TRANSPARENT de profesioniști INTEGRI al căror SINGUR INTERES SĂ FIE REPREZENTAT DE BUNĂSTAREA CELOR CARE LE-AU OFERIT ÎNCREDEREA SĂ-I REPREZINTE”, scria Andrei Gheroghiu anul trecut pe propria pagină de prezentare.
https://andreigheorghiu.ro/cine-sunt-eu/
Invalidat din cauze de integritate la parlamentare, membru de onoare în echipa Barna acum
Andrei Gheorghiu a mai rămas dator vâlcenilor cu o altă explicație foarte importantă: de ce i-a fost invalidată, de conducerea națională, candidatura pentru Camera Deputaților în octombrie 2020? La fel de important este și răspunsul conducerii naționale la această întrebare. Să se fi prins că e ceva foarte în neregulă conducerea centrală. Cert este că, atunci, Curtea Națională de Arbitraj l-a prins în off-side atât pe “integritate, cât și pe aspecte politice”, după cum susținea Cristina Prună într-un mesaj intern.
Aceeași Cristina Prună avea să-i însoțească, cu două luni în urmă (27 iunie 2021), pe cei trei aleși locali ai USRPLUS Gheorghiu, Manda și Rădulescu, la o întâlnire oficială cu Mircia Gutău la Primăria Râmnicu Vâlcea, întâlnire prin care practic a legitimat alianța de facto în jurul primarului condamnat penal pentru fapte de corupție.
Acum, Andrei Gheorghiu e prezentat la mare cinste în echipa Barna, în competiția internă. Adică o persoana care a fost invalidată pentru candidatura la Camera Deputaților a devenit competentă pentru conducerea națională a partidului…