Gutău continuă în forță investițiile în oraș, unele pentru care se împrumută masiv pe spezele contribuabililor. În fiecare zi apar dovezi certe că multe dintre ele se dovedesc mai mult în folos propriu. Și ce folos!!! Cu noul bloc de 10 etaje, pe care-l pregătise (conform datei autorizației emise, nr. 84/28935) încă din 29 ianuarie 2019, a stabilit deja regimul de înălțime al noii zone de lux a orașului ce se dorește un spectaculos proiect imobiliar în care să se integreze, la final, și terenurile fostei Unități Militare! Înainte de a intra în fondul noului caz, să vă explic pe scurt cum stă treaba cu investițiile. În general, proiectele imobiliare se derulează cu banii clienților, care sunt cumpărători de bună credință. Clienți care, la final, se trezesc că au de achitat un preț (sau rămân cu un credit bancar) sensibil mai mare decât stabiliseră inițial. De multe ori și fără locuri de parcare asigurate și pentru care li se cer noi sume importante (mii de euro). Ce se întâmplă între timp? Intervine municipalitatea cu investiții în utilități, în zonă și prețul terenului se dublează, efectiv. Ei, dar lucrurile astea nu-s valabile în mod egal pentru toată lumea. Concurența neagreată de zona de conducere a primăriei este sabotată prin tot felul de chichițe administrative. Ba, chiar prin trimiterea abuzivă la aprobat de PUZ-uri când, în unele cazuri, nici nu au nevoie de ele. În timpul ăsta, întârzieri de luni până la ani de zile până reușesc, cei care reușesc, să-și câștige drepturile în instanță, au pierderi masive. Cine plătește? Tot râmnicenii, evident. Concurență cu care, coincidență, conducerea municipalității devine mai prietenoasă doar în întâmplătoarele cazuri în care ia masa în restaurante precum cel al familei primarului.
Era să-mi strice domnul profesor Tiberiu Pană strategia editorială adaptată la apetitul scăzut al opiniei publice pentru dezvăluiri de presă în luna august, “cuptorul” sezonului estival. “Pe Splaiul Independenței, peste drum de proprietățile din Inătești ale… „vecinului”, se edifică un nou… cartier! Acum chiar că merită să fie concretizată ideea lui GUTĂU de a face o punte (o podișcă!), să lege acolo (economic!) cele două maluri ale Olăneștiului! Sunt curios pe cine o să mai găsească disponibil ca să le cumpere apartamentele, pentru că VÂLCENI suntem din ce în ce mai puțini! Poate că o să-și aducă restul neamurilor din Moldova, cine știe!”, posta în 14 august a.c., pe propriul cont de Facebook, incisivul și mereu vigilentul dascăl vâlcean, atașând postării un set de fotografii ilustrative ale noului proiect imobiliar, Park Residence, care se edifică pe malul râului Olănești, pe Splaiul Independenței. Adică fix acolo unde se chinuia de mulți ani să valorifice terenul pe care a devenit proprietar (prin metode deosebit de sulfuroase, după cum a relatat presa vremii, inclusiv în asociere cu un nume încă rezonant în lumea interlopă locală, proprietarul de drept decedând, între timp), pe la început de ani 2000, fostul arbitru de fotbal Ion Crăciunescu.
Acum, după cum puteți vedea de pe panoul lucrării, beneficiarul investiției “Locuințe D+P+10E” pe Splaiul Independenței nr. 23 este Continental Properties SRL, cu sediul în Ocnele Mari, strada 22 Decembrie (și-o fi luat toată strada în proprietate?). Adică o firmă care nici măcar nu polătește impozite la Primăria Râmnicu Vâlcea (sic!).
Continental Properties SRL care este, potrivit unei dezvăluiri făcute de un alt important activist civic vâlcean, implicat și în apărarea și gestionarea animalelor fără adăpost, confirmată de istoricul datelor înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului, fosta Vlad Gutău Invest SRL, adică firma nimeni altuia decât fiul primarului din Râmnicu Vâlcea Mircia Gutău. Dezvăluirea a fost făcută prin confirmarea unui articol scris de Vâlceainfo.ro cu luni bune în urmă, prin care anunțam o altă investiție, de anvergură mult mai mare de data asta, în care e implicată familia Gutău, o investiție de 20 de milioane de euro într-un centru Spa, cu profit cert estimat de către evaluatori independenți la minim 7 milioane de euro, în Căciulata, tot pe un teren în posesia căruia s-a intrat pe căi bizare.
“De retinut ca in momentul de fata, dl Constantinescu este primar din partea PNL, de unde si sustinerea consilierilor locali ai PNL.
Tot in acest moment este supusa dezbaterii aprobarea de catre CL Calimanesti a PUZ-ului vizand o suprafata de aprox 10 715mp apartinand S.C. CONTINENTAL PROPERTIES S.R.L., reprezentata prin Vlad Gutau (fiul lui Mircia Gutau, initator de proiect al HCL prin care se aproba acordul de asociere).
Vlad Gutau, prin S.C. CONTINENTAL PROPERTIES S.R.L. doreste sa construiasca “un imobil cu funcțiunea de turism și spații aferente serviciilor de turism, cu un regim de înălțime de 4S+P+8E” in Calimanesti, Păușa.
În prezent, in zona respectiva limitele stabilite de PUZ-ul in vigoare sunt de inaltime max 7m la coama si 4m la cornisa, deci pentru a putea construi la standardele proiectului, 4S+P+8E, este nevoie de modificarea PUZ-ului im favoarea S.C. CONTINENTAL PROPERTIES S.R.L., iar pentru asta, date fiind conditiile, este nevoie de bunavointa. Muuulta bunavointa.
In aceste conditii Consiliul Local al municipiului Ramnicu Valcea a decis (adoptand un proiect de HCL incropit pe genunghi, cu multe scapari) ca este momentul ca Serviciul de gestionare a cainilor fara stapan Rm. Valcea sa se ocupe si de cainii din Calimanesti, contra sumei de 412,73 ron/cap de caine, cost calculat pentru o perioada de cazare de 21 de zile (ce se intampla dupa, oare ii duc inapoi in Calimanesti?)
Poate pare incalcita caracatita asta, parca sunt prea multe coincidente… nu-i asa?
Nu-i nimic… voi reveni cu clarificari, pentru ca povestea este mult mai lunga si interesanta si nu se termina aici.”, arăta și Iulian Puican pe 7 august.
Să revenim în Râmnicu Vâlcea, în domeniul imobiliarelor, însă. Până acum, am tot furnizat probe despre învârtelile imobiliare ale familiei Gutău în Râmnicu Vâlcea. Pe malul drept al râului Olănești, spre exemplu, lumea știe deja că deține Clubul Stephany (Strada Morilor nr. 32, acolo unde pe 29 iulie a chemat cu tupeu invitați, în calitate de primar, chipurile de Ziua Imnului, să dea o masă) și proiectul imobiliar Veranda Residence (Strada Morilor nr. 6, bloc turn deja edificat). Aflăm din noile date publice că Proiectul Park Residence (Splaiul Independenței nr. 23) de peste râu a preluat și Veranda Residence.
Când încărcăm în Google Maps coordonatele exacte ale firmei, indicate pe siteul parkresidence.ro, ne trimite la o altă adresă, Strada Știrbei Vodă nr. 103. Poate fi diversiune, poate că nu este, datele celor de la Google sunt chiar din nomenclatorul primăriei, iar în zona respectivă știam că deține proprietăți și fostul șef al fiscului vâlcean, Gheorghe Gogîrnoiu, totdată și fost citymanager în perioada 20018 -2020, apoi consilier personal al primarului Gutău. Dar, nu numai el. Ca să nu mai lungesc prea mult acest articol, amintesc că, imediat după Stadion, primăria angajează o investiție cu fonduri europene, un parc. Practic face parc lângă parc, pentru că prelungește parcul Zăvoi.
Ei bine, dacă utilitățile din zonă dublează prețul unei proprietăți, așa cum a recunoscut chiar primarul Mircia Gutău, în direct la Antena 3 Vâlcea, joi, 12 august a.c., un parc putem spune că-l triplează. Nu mai are sens să adaug și că Gutău s-a ostenit să publice în presa locală un comunicat conform căruia fiul său nu e angajat în nicio investiție imobiliară în oraș. (Va urma)