Prin decizia primarului Mircia Gutău nr. 3924 din 27.11.2020, Tatiana Egorov a fost numită director al Căminului pentru persoane vârstnice Râmnicu Vâlcea. Apropiata edilului-șef și a “mâinii drepte” a acestuia, fostul viceprimar și actual citymanager Eusebiu Vețeleanu, a intrat (parcă de nicăieri) pe grila de salarizare a administrației publice din Râmnicu Vâlcea în urmă cu aproximativ trei ani, în calitate de consilier personal al primarului. Apoi, a fost rapid insinuată în schema de funcționari publici la direcția de Cultură din cadrul primăriei, unde tot cu viteza luminii a fost promovată de la consilier debutant, la consilier gradul II, șef de serviciu și tot așa. În urmă cu nici cinci ani, multe vâlcence își amintesc de noua șefă a Căminului de bătrâni că presta în mediul privat. În meseria de manichichiuristă (deținem mărturii).
O poveste de succes similară o vizează pe Oana Maria Cristea (fostă Motoc), consilier juridic, mai nu șef de serviciu în cadrul Direcției juridice a Primăriei Râmnicu Vâlcea. În opinia majorității angajaților onești ai municipalității, cele două “muze” sunt exemple elocvente de subminare prin decizii arbitrare a efortului local al corpului funcționarilor publici de permanentă profesionalizare și credibilizare în fața contribuabililor.
Numirea Tatianei Egorov la șefia Căminului de bătrâni pare ilegală. Nu insist momentan asupra aspectului pentru că mai am de făcut cercetări. Pot, totuși, să subliniez faptul că ambele sunt printre cele mai plimbate funcționare din primărie de când instituția a reintrat pe mâinile lui Gutău&co. “Tania Egorova”, așa cum apare pe unele rețele de socializare rusești (pe altele cu numele oficial), este vorbitoare de limbă rusă și i-a însoțit pe oficialii râmniceni inclusiv în deplasările de parafare a unor înfrățiri recente ale municipiului reședință de județ. Averea ei imobiliară a fost de două apartamente în Chișinău și două în Râmnicu Vâlcea. Între timp, unul din capitala Republici Moldova a dispărut din declarația de avere, fiind probabil vândut. Remarc faptul că deține inclusiv un apartament cu o suprafață de 120 de mp, declarat ca fiind cumpărat în 2016. Probabil că mergea bine activitatea din privat, cu toate veniturile declarate onest la fisc, evident.
Un apartament cu suprafață de 100 mp deține, din 2017, în cotă indiviză cu fostul soț, și Oana Maria Cristea. Ai zice că e un “pattern” al dorințelor de confort imobiliar, nu-i așa? 🙂
Adaug, pentru moment, doar două linkuri edificatoare:
http://www.primariavl.ro/documente/Declaratii%20de%20avere%20functionari/2021%20Primarie/Egorov%20Tatiana_avere.pdf
http://www.primariavl.ro/documente/Declaratii%20de%20avere%20functionari/2019%20Primarie/Motoc%20Oana%20Maria_avere.pdf